Malurile lacului de pe strada cu acelasi nume din Timisoara au fost transformate de firmele riverane in depozit de materiale de constructii si deseuri, municipalitatea reusind sa amendeze doar unul dintre poluator.
Potrivit primarului Gheorghe Ciuhandu, inspectorii Directiei de Mediu au intreprins o serie de verificari in prima decada a lunii, indreptandu-si atentia, cu predilectie, spre luciurile de apa stagnate din trei cartiere.
"In urma acestor verificari, firma "Carmarione" a fost amendata contraventional cu 2.000 de lei, pentru ca a depozitat pe malurile lacului materiale reziduale, care pot afecta fauna si flora terestra si acvatica", a spus Ciuhandu.
Controlul va continua iar primarul atrage atentia ca persoanele fizice ori agentii economici nu au voie sa evacueze ape uzate in apele subterane, in canalul Bega sau in balti, sa depoziteze deseuri de niciun fel pe luciurile de apa sau in zonele limitrofe ori sa arunce sau sa evacueze in instalatiile sanitare ori in retelele de canalizare deseuri periculoase sau substante toxice.
De la inceputul lunii, circa 20 de alte persoane au fost amendate, cu cate 200 de lei, pentru motive similare. In luna octombrie, 95 de cetateni au primit amenzi cuprinse intre 200 si 2.000 de lei pentru ca nu au pastrat curatenia orasului.