KLM înlocuiește cursa aeriană Bruxelles-Amsterdam cu un tren de mare viteză

Compania aeriană olandeză KLM înlocuiește unul dintre zborurile sale zilnice între aeroportul Amsterdam Schiphol și Bruxelles cu un serviciu de tren de mare viteză.

Transportatorul aerian va reduce astfel numărul zborurilor, de la cinci pe zi la patru, începând cu 29 martie 2020.

Cu toate acestea, pasagerilor KLM li s-a promis că opțiunea feroviară se va potrivi cu serviciul pe care l-ar primi călătorind cu avionul.

Numărul avioanelor comerciale se va dubla în următorii 20 de ani

Măsura face parte din planul pe termen lung al companiei aeriene de a reduce numărul de zboruri între Bruxelles și Amsterdam și de a înlocui treptat cursele pe distanțe scurte cu servicii feroviare – cu condiția ca trenul să poată corespunde vitezei, fiabilității și confortului călătoriei aeriene.

„Transportul intermodal care implică trenuri și avioane rămâne o afacere complexă și provocatoare. Viteza este esențială, nu numai în ceea ce privește trenul în sine, ci și procesul de transfer la aeroport. Ne propunem să realizăm progrese maxime în ambele domenii”, a declarat președintele KLM și directorul executiv Pieter Elbers.

Această inițiativă își propune să creeze un viitor durabil pentru transportul aerian și încorporează „toate eforturile actuale și viitoare ale KLM pentru îmbunătățirea durabilității activităților sale”. Acestea includ invitarea consumatorilor pentru a compensa emisiile de carbon din zborurile lor și invitarea companiilor pentru a compensa călătoriile de afaceri investind în programul corporativ al companiei aeriene.

Turbulențele vor creşte când călătorim cu avionul din cauza schimbărilor climatice – studiu

În mod surprinzător pentru o companie aeriană, KLM a anunțat în această vară că dorește să încurajeze pasagerii să „ia decizii responsabile cu privire la zbor”.

„Când am început acum 100 de ani, principala noastră preocupare era siguranța dumneavoastră. Ştiam prea puțin despre impactul pe care l-am avea asupra mediului. Astăzi știm că aviația vine cu o altă mare responsabilitate – să ne asigurăm că și copiii noștri au o planetă pe care să o exploreze”, spune Pieter Elbers într-o scrisoare deschisă.

Elbers a spus că KLM va împărtăși „cele mai bune practici și instrumente” în ceea ce privește sustenabilitatea cu concurenții săi și solicită industriei aviației să-și comunice cunoștințele la rândul său.

spot_img

Ultimele știri