Romania CST Index: Kaufland, cea mai sustenabilă companie din România pentru al patrulea an consecutiv

Kaufland România a obținut primul loc în topul celor mai sustenabile companii din țară, cu 99 de puncte din 100, conform analizei realizate de agenția de consultanță The Azores și prezentate în cadrul ediției Romania CST Index de anul acesta.

Titlul a fost acordat pe baza evaluării mai multor categorii, și anume: guvernanța corporativă, diversitatea, impactul economic, schimbările climatice, mediul înconjurător, drepturile omului și politica anti-corupție, angajați, marketing, investiții în comunitate și lanțul de aprovizionare.

„Deși ultimul an a fost unul special, am continuat să inovăm, să fim atenți la nevoile clienților noștri, am fost un partener stabil și de încredere pentru producătorii locali, am dus mai departe toate proiectele sociale, de mediu, cultură, educație pe care le susținem și am făcut pași importanți în strategia noastră de sustenabilitate care ne diferențiază. La Kaufland, implicarea face diferența. Și cu fiecare acțiune a noastră, putem face lumea un loc mai bun de locuit”, a declarat Valer Hancaș, director Comunicare și Corporate Affairs, Kaufland România.

Evaluarea s-a realizat pe baza celui mai recent Raport de sustenabilitate Kaufland România, care oferă o analiză completă și transparentă pentru activitatea companiei în perioada martie 2020 – februarie 2021, din perspectiva investițiilor în portofoliul de produse, dezvoltat cu responsabilitate și grijă pentru nevoile consumatorilor, în mediul de lucru și politica de resurse umane a companiei, preocuparea față de mediu, lanțul de aprovizionare și, nu în ultimul rând, proiectele cu impact în comunitate, unde compania a investit cel mai mare buget de până acum.

Abordarea sustenabilă a companiei vizează fiecare etapă a lanțului său valoric complex, compania împărtășind progresele din Raportul de Sustenabilitate pentru 2020 în mai multe domenii cheie, cum ar fi:

Angajați

  • Kaufland România investește în echipele sale, obținând titlul de Top Employer pentru al șaselea an consecutiv;
  • Are un total de peste 000 de angajați, dintre care 72,5% sunt femei și 27,5% sunt bărbați;
  • Numărul total al angajaților cu dizabilități a fost de 448, ceea ce reprezintă o creștere de aproape 90% în ultimul an;
  • Venitul minim brut este de 3.650 de lei, ceea ce depășește cu 60% salariul minim național;
  • Valoarea financiară totală a beneficiilor oferite angajaților în perioada de raportare a fost de peste 84,5 milioane de lei.

Comunitate

  • Bugetul total al investițiilor cu impact la nivel comunitar a depășit 34,7 milioane de lei;
  • A încheiat parteneriate cu aproape 80 de ONG-uri din țară;
  • A susținut și implementat 127 de proiecte sociale și de mediu;
  • A demarat 2 programe de finanțare, prin care oferă granturi nerambursabile organizațiilor neguvernamentale din România;
  • Numărul total al beneficiarilor direcți și indirecți a depășit totalul de 4,9 milioane de oameni.

Mediu

  • Consumul de energie electrică din surse regenerabile (MWh) pentru magazinele Kaufland a atins pragul de 97,6%;
  • Investițiile în proiecte de reducere a consumului de energie au depășit valoarea de 000.000 lei;
  • Investițiile în instalații de reciclare pentru clienți au depășit suma de 31 milioane lei;
  • Kaufland a reușit să diminueze intensitatea energetică cu 3,8% (comparativ cu anul 2019).
  • A înregistrat o scădere a emisiilor cu 4,3% (comparativ cu 2019).
  • S-a evitat eliminarea a 33.629 tone de deșeuri rezultate în urma operațiunilor.

Furnizori

  • Dintr-un total de aproximativ 2.900 de furnizori ai hipermarketurilor Kaufland, 400 sunt furnizori locali;
  • 81% din cheltuielile cu furnizorii au fost direcționate către furnizori români;
  • Valoarea totală a cheltuielilor directe cu furnizorii locali a fost de 1,9 miliarde de euro.

 Produse

  • Din totalul de peste 24.000 de produse alimentare disponibile în portofoliul Kaufland România, peste 15.700 articole sunt de origine națională;
  • Kaufland susține un stil de viață sănătos, potrivit oricărei diete și stil de viață, portofoliul de produse fiind completat cu: peste 40 de articole fără lactoză, aproape 150 de articole fără gluten și peste 120 de articole vegane.

Kaufland România și-a asumat să ia măsuri și să implementeze proiecte care contribuie la realizarea Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă (Global Compact), care abordează cele mai presante probleme ale planetei, de la eradicarea sărăciei, îmbunătățirea sănătății și a educației, creșterea sustenabilității urbane și până la susținerea principiilor de guvernanță recomandate de ONU în domeniul drepturilor omului, anti-corupție, protecția mediului și practici de lucru sustenabile.

Totodată, compania și-a asumat noi ținte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, în urma aderării Grupului Schwarz la Inițiativa Science Based Targets[1], ținte care sunt în concordanță cu nivelul de decarbonizare necesar pentru a limita creșterea temperaturii globale la 1,5°C.

spot_img

Ultimele știri