Fără doar și poate, cea mai mare acțiune de braconaj cinegetic s-a petrecut în această dimineață în județul Suceava. A fost un adevărat măcel, în urma căruia au fost omorâte 5 căprioare, iar puii nenăscuți ai femelelor gestante au fost aruncați pe marginea drumului.
Totul a ieșit la iveală în această dimineață, în timp ce unul dintre vânătorii de la Ocolul Silvic Breaza a plecat în jurul orei 06:00 la observat cocoșii de munte. A văzut două mașini suspecte care au ieșit din pădurea de la Cârlibaba și au staționat pe pășunea Lucina. Pădurarul a realizat în acel moment că este vorba de braconieri și a sunat la 112. Când s-a apropiat, braconierii și-au dat seama că sunt încolțiți, au abandonat una dintre mașini, fugind cu toții cu o mașină de teren înmatriculată în județul Maramureș. Au lăsat în urmă un Fiat Ducato înmatriculat în același județ.
Când s-au apropiat, pădurarii și oamenii legii au găsit un adevărat masacru. Patru ciute eviscerate au fost descoperite în butoaie de plastic la marginea unei paduri. Trei dintre animale erau femele gestante și urmau să fete în aproximativ doua săptămâni. Puii acestora au fost pur si simplu scoși și aruncați, în graba braconierilor de a tranșa cât mai repede carnea.
După ce au efectuat cercetările la fața locului și urmau să se întoarcă spre bază, într-un alt desiș pădurarii au mai găsit încă o căprioară omorâtă și tranșată.
Oamenii legii au prelevat zeci de amprente și probe găsite la locul masacrului. Printre acestea se numără și mai multe topoare și cuțite folosite pentru tranșarea cărnii. De asemenea în microbuzul abandonat polițiștii au găsit o poliță RCA expirată pe numele unui bărbat din Borșa, care le-a oferit indicii cu privire la numele autorilor.
Citeste mai mult pe jurnalul.ro