Jurnalul National: Sute de mii de euro fraudate la Administratia Deltei

Haos general la Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii. Bani dati pe lucrari care nu s-au facut niciodata, sute de mii de euro fara documente justificative, proasta gestionare a fondurilor europene.Asta a gasit Curtea de Conturi la institutia care administreaza Delta Dunarii.

Controlul s-a desfasurat la Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii la sfarsitul anului trecut, iar cei de la Curtea de Conturi au gasit probleme majore atat in 2005 si 2006, cat si in 2007. Un prim exemplu: platile efectuate de institutie in anul 2006, raportate in contul de executie au fost de aproximativ 8,6 milioane de lei. Constatarile Curtii: "in ceea ce priveste efectuarea platilor din bugetul institutiei numai pe baza de documente justificative legal intocmite, care sa certifice exactitatea sumelor de plata, executarea lucrarilor si serviciilor, conform angajamentelor legale incheiate".

"Din verificarea efectuata asupra legalitatii platilor, s-a constatat ca institutia, in luna decembrie 2006, a efectuat plati privind cheltuielile de capital, fara ca acestea sa fie insotite de documente justificative, respectiv de facturi emise de prestatori care sa confirme realitatea sumelor, efectuarea de lucrari sau prestari de servicii, plata facandu-se numai pe baza instrumentelor de plata, respectiv a ordinelor de plata. Procedandu-se astfel, au fost incalcate prevederile Legii 500/2002 privind finantele publice, care precizeaza la art. 52, al. (5) si (6) ca: (5) Instrumentele de plata trebuie sa fie insotite de documente justificative. Aceste documente trebuie sa certifice exactitatea sumelor de plata, receptia bunurilor si executarea serviciilor si altele asemenea, conform angajamentelor legale incheiate".

"Instrumentele de plata se semneaza de contabil si seful compartimentului financiar-contabil. (6). Efectuarea platilor, in limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe baza de acte justificative, intocmite in conformitate cu dispozitiile legale si numai dupa ce acestea au fost lichidate si ordonantate (…) Concluzionand cele prezentate mai sus, se constata ca institutia in anul 2006 a efectuat plati in avans pentru lucrari neexecutate pana la finele anului bugetar la 11 obiective pentru investitii, fara documente justificative in suma totala de 1.014.230, 13 lei".

LUCRARI FACUTE DE DOUA ORI

ARBDD este acuzata ca a luat bani de la buget pentru lucrari efectuate pe terenuri care nu ii apartin. Documentul Curtii de Conturi arata clar: "Avand in vedere aspectele prezentate mai sus, institutia prin contractele incheiate la cinci obiective angajeaza credite bugetare in suma totala de 1.057.590,22 lei. Si a efectuat plati in anul 2006, de 373.174, 15 lei, pentru cheltuieli ce nu sunt strict legate de activitatea institutiei, aceasta datorita faptului ca terenul apartinand amenajarilor piscicole si agricole pentru care s-au contractat lucrarile de proiectare si s-au platit studiile de fezabilitate nu se afla in domeniul de administrare a ARBDD, acesta apartinand domeniului public de interes local sau judetean.

Au fost incalcate prevederile art. 22 din Legea 500/2003 privind finantele publice, care precizeaza „Ordonatorii de credite au obligatia de a angaja si de a utiliza creditele bugetare numai in limita prevederilor si destinatiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea institutiilor publice respective si cu respectarea dispozitiilor legale”.

Riscul efectuarii de catre ARBDD fie si numai de proiectare pe terenuri ce nu se afla in administrarea sa fara acordul proprietarului este acela ca si proprietarul terenurilor poate sa angajeze lucrari identice sau diferite suportate tot din fonduri publice, ca de exemplu „modernizare si exploatare pentru piscicultura intensiva in cadrul amenajarii piscicole Murighiol” sau „studiu privind cresterea potentialului economic in cadrul Amenajarii agricole Dunavat-Murighiol”, lucrari efectuate si de Consiliul Judetean Tulcea, in administrarea caruia, conform Legii 454/2001 se afla terenurile." Raportul Curtii de Conturi mai stipuleaza ca ordonatorul de credite, inainte de a continua lucrarile si de a efectua plati la respectivele obiective, trebuie sa obtina preluarea in administrarea ARBDD Tulcea a terenurilor pe care se afla amplasate aceste obiective sau acordul pentru executarea lucrarilor a celor care le detin in administrare sau proprietate.

FONDURI EXTERNE

ARBDD intregistreaza probleme mari si in ceea ce priveste banii externi primiti. Fondurile nerambursabile nu au fost inscrise in contabilitate! "Institutia in anul 2006 nu a inregistrat in evidenta contabila veniturile si cheltuielile efectuate din bugetul fondurilor externe nerambursabile.

Prin neinregistrarea in evidenta contabila a derularii fondurilor externe nerambursabile si a sumelor cheltuite din cofinantarea de la buget a proiectului „Pelicanul cret” au fost incalcate prevederile OMF nr. 1917/12.12.2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea si conducerea contabilitatii institutiilor publice si Legea contabilitatii nr. 82/1991 completata si modificata, care la art. 12 precizeaza ca „Detinerea cu orice titlu de bunuri materiale, titluri de valoare, numerar si alte drepturi si obligatii, precum si efectuarea de operatiuni economice, fara sa fie inregistrate in contabilitate, sunt interzise”.

Consecinta abaterii constatate a fost nereflectarea in patrimoniu a mijloacelor fixe si a obiectelor achizitionate prin program, neintocmirea unui cont de executie, avand in vedere ca ARBDD Tulcea este beneficiar final al acestui proiect" se arata in Raportul Curtii de Conturi.

Nu in ultimul rand, CC a dispus ca Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii va trebui sa refaca intreaga contabilitate incepand cu 2005 (anul numirii in functie a guvernatorului Paul Cononov)! Expertii Curtii au gasit un adevarat haos in documentele institutiei, de la venirea lui Cononov.

Repetarea greselii

Guvernantii au facut si in 2007 aceasta greseala. Desi nu au nici un drept legal asupra terenurilor si inca studiaza variantele juridice de preluare a acestora, guvernantii au dat bani ARBDD pentru lucrari in amenajarile agricole si piscicole. Cea mai recenta incercare de preluare a terenurilor s-a consumat in luna ianuarie cand, pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Judetean a fost inclus un Protocol prin care ARBDD urma sa preia terenurile, pentru a demara renaturarea. Protocolul a fost respins de consilierii judeteni ai PD-L, PSD, PRM si PNL, doar cativa membri ai partidului de guvernamant votand pentru adoptarea Protocolului. Documentul va fi discutat intr-o sedinta extraordinara a Consiliului Judetean Tulcea, la 12 februarie.

Secretarul de stat din Ministerul Mediului, Lucia Varga (PNL), si-a anuntat disponibilitatea de a participa la aceasta sedinta, pentru a da consilierilor mai multe informatii despre proiectele de reconstructie ecologica. Si guvernatorul, de asemenea liberal, Paul Cononov. Pentru ca Protocolul sa fie adoptat este nevoie de majoritate absoluta.

Pentru mai multe informatii vizitati Jurnalul National

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri