Jurnalul National: Patriciu despre Marea Neagra: Sterling face o afacere proasta

Rezervele de gaze si titei din Marea Neagra sunt mult mai mici decat cifrele vehiculate, iar toata campania de presa este o diversiune in care se vand iluzii, a declarat Dinu Patriciu, presedintele grupului Rompetrol.

"Ne aflam in fata unei mari diversiuni. Ni s-au vandut iluzii, ca acolo ar fi gaze si titei. Dupa decizia de la Haga ne-am bucurat cu totii, apoi ni s-au vandut iluzii, apoi a fost cineva acuzat. Acuzatia este cu atat mai falsa cu cat acolo cea mai mare parte a concesiunilor o are Petrom, de circa 4.000 kilometri patrati", a spus Patriciu, la Realitatea TV.

Patriciu a afirmat ca atunci cand firma Sterling Resources cauta finantare pentru lucrarile din perimetrele pe care le detine in Marea Neagra a avut acces la dosarul acestei companii, dar a decis sa nu investeasca pentru ca nu crede in aceasta afacere. "Cand Sterling cauta finantare pentru acest proiect, m-am numarat printre cei care au studiat dosarul, dar am decis sa nu investesc pentru ca nu cred in ea. In opinia mea, Sterling face o afacere proasta", a spus Dinu Patriciu.

REZERVE MICI

Potrivit lui Patriciu, rezervele de petrol din perimetrele din platoul continental al Marii Negre sunt de 5-10 milioane de tone, iar cele de gaze de 10 miliarde de metri cubi. Aceste re­zerve, care valoreaza cateva zeci de milioane de dolari, ar putea fi exploatate in decurs de 5-20 de ani. El a adaugat ca este neadevarat ca re­zervele de hidrocarburi ar fi date unei firme, statul avand posibilitatea fie de a primi redevente, fie de a imparti productia, situatie in care ar trebui sa investeasca in lucrari. In opinia sa, alternativa cea mai avantajoasa pentru stat ar fi impartirea productiei.

El a afirmat ca nu i se pare o greseala modul in care Guvernul Tariceanu a acordat dreptul de explorare a perimetrelor din Marea Neagra companiei Sterling. "Statul a stabilit prost redeventele. Redeventele in Romania sunt prea mici si este o greseala ca nu se aplica con­trac­tele de impartire a productiei", a spus Patriciu.

Patriciu a adaugat ca nu il cunoaste personal pe Nicolae Vidu, dar ca i-a vazut Curriculum Vitae atunci cand cauta administratori pentru Rompetrol Well Services. El a spus ca stia ca Vidu se afla in conflict de interese, pentru ca lu­cra la o firma cu care Rompetrol avea contracte comerciale, respectiv Midia Resources, subsi­dia­ra locala a Sterling Resources, dar l-a acceptat intrucat contractele re­pre­zinta doar 1% din cifra de afaceri a Rom­petrol Well Services.

"Sunt prieten cu Dorin Ma­rian, care a lucrat in Rompetrol si va lucra cu mine pentru ca este geolog. Nu putem mer­ge pana in panzele albe cu teroria conspiratiei", a spus Patriciu. Dorin Marian a semnat, alaturi de Tariceanu, ordonanta de urgenta din 2008 a fostului guvern privitoare la contractul cu Sterling Resources.
 

spot_img

Ultimele știri