Liderii europeni s-au inteles ieri la Bruxelles, la finalul consiliului de iarna al UE, asupra pachetului Energie-Clima pentru 2020. Salutat cu entuziasm de politicienii si diplomatii prezenti, pachetul a fost considerat drept “dezamagitor” de organizatiile ecologiste de pe continent.
Conform planului adoptat ieri, UE trebuie sa reduca emisiile de dioxid de carbon cu 20% pana in 2020. Acordul obliga o parte din industriile europene sa plateasca pentru dreptul de a polua, de care pana acum dispuneau in mod gratuit. Joi seara, presedintia franceza a Uniunii Europene a reusit sa convinga Germania, Polonia si Italia, care amenintasera cu un veto daca nu ar fi primit unele concesii care sa limiteze constrangerile impuse companiilor lor industriale. Divergentele se mentin insa cu Ungaria, care apreciaza ca fiind insuficient mecanismul de solidaritate propus pentru a ajuta statele estice sa se adapteze la “revolutia verde” promovata de UE prin intermediul acestui plan. Presedintia franceza a UE a facut vineri propuneri noi, care par sa fi fost agreate de Budapesta. Romaniei i s-au recunoscut, in urma negocierilor, eforturile facute in perioada de preaderare. Tara noastra va beneficia de un procent de 29% din cei 2% – procentul de emisii reduse. Asta inseamna ca tara noastra va putea polua suplimentar fara sa cumpere certificate de emisii.
DECLARATII TRIUMFALISTE VS SCEPTICISM
Presedintele francez, Nicolas Sarkozy, a calificat acest acord drept o decizie “istorica”, fara echivalent in lume. Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, a apreciat la randu-i ca Europa a trecut testul de credibilitate si a demonstrat ca este serios angajata in combaterea schimbarilor climatice. Reactia ecologistilor nu a fost insa la fel de entuziasta. Grupati in Climate Action Network Europe, ecologistii de la WWF, Greenpeace, Prietenii Pamantului, Can Europe si Oxfam International s-au declarat dezamagiti de rezultatele negocierilor. Ecologistii apreciaza ca liderii europeni au facut doar un slab si ambiguu angajament pentru reducerea emisiilor la nivelul UE. In schimb, au cedat fara fundamente stiintifice si economice tarilor care au protestat. “Este o zi neagra pentru politicile europene cu privire la clima. Liderii europeni si-au incalcat promisiunile si au intors spatele eforturilor globale de lupta impotriva incalzirii globale. Ar trebui sa le fie rusine Angelei Merkel, lui Silvio Berlusconi, Donald Tusk si Nicholas Sarkozy. Au ales profiturile private ale industriasilor, in dauna vointei cetatenilor europeni. Facem apel catre Parlamentul european sa indrepte lipsurile acordului de astazi”, se arata intr-un comunicat al Climate Action Network Europe.