Turistii amatori de senzatii tari continua distractiile in Masivul Piatra Craiului. Asta, desi zona naturala extrem de valoroasa ar trebui protejata. Cel mai recent incident de acest gen s-a petrecut la sfarsitul saptamanii trecute.
In acest an sunt la moda sporturile extreme in Rezervatii. Dupa ce in timpul verii, in ciuda apelor mici, pe canalele din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii au avut loc nenumarate curse cu salupe rapide, distractia s-a mutat la sfarsit de an in Parcul National Piatra Craiului. Printre atractii: cursele si plimbarile cu ATV-urile. Si asta desi astfel de activitati sunt strict interzise. Presa a prezentat mai multe astfel de cazuri, iar autoritatile au facut apel la turistii inconstienti sa inceteze aceste activitati. Nici o reactie insa!
BARIERÅ. Singurii care au voie sa circule cu astfel de vehicule in zona sunt cabanierii parcului, care isi fac aprovizionarea cu ajutorul ATV-urilor. Pentru turisti exista indicatoare clare care arata ca accesul acestor vehicule este restrictionat si indeamna oamenii sa pastreze linistea si sa reduca pe cat posibil impactul asupra mediului. Administratia Parcului a amplasat chiar si o bariera in zona, in speranta ca ii va impiedica pe turisti sa intre cu vehicule in rezervatie. Degeaba, insa! Chiar la sfarsitul saptamanii trecute, un grup organizat de amatori de senzatii tari a ales sa-si faca de cap in prapastiile Zarnestilor. Va prezentam fotografii facute la fata locului duminica trecuta, in jurul orei 12:30. In imagini se vede clar cum un grup de opt persoane, fiecare cu propriul ATV, trece de bariera din Parc si isi continua drumul in Rezervatie. Administratia Parcului transmite un nou apel turistilor sa inceteze astfel de activitati in Piatra Craiului.
Rezervatie
Potrivit Administratiei Parcului, Masivul Piatra Craiului a devenit rezervatie naturala in 1938 (Jurnalul Consiliului de Ministri nr. 645). In 1938, rezervatia avea numai 440 ha. In 1972, aceasta suprafata a crescut la 900 ha, iar astazi, zona de conservare speciala acopera o suprafata de 4.879 ha, zona de parc national ocupand circa 9894 ha. In 1990, Piatra Craiului este declarat parc national prin Ordinul 7 al Ministerului Agriculturii, alaturi de alte 12 parcuri din Romania. Incepand din 1999, o data cu demararea Proiectului Managementul Conservarii Biodiversitatii, s-a infiintat si administratia parcului.
Pentru mai multe informatii viziteaza Jurnalul national