Jurnalul de Botosani: 74 gospodarii inundate la Botosani

Pompierii botosaneni au actionat in noaptea de joi spre vineri in localitatile Vorona, Joldesti si Tudora pentru indepartarea efectelor negative produse de precipitatiile puternice. „Ploile care au ajuns pana la 167 de litri pe metrul patrat au inundat 74 de gospodarii: 40 din localitatea Vorona, 15 din Joldesti si 19 din comuna Tudora. De asemenea, au fost acoperite de ape 110 hectare de teren arabil: 60 ha in localitatea Joldesti si 50 ha in localitatea Tudora si 50 de hectare de pasuni si fanete: 20 ha in localitatea Joldesti si 30 in localitatea Tudora”, a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Nicolae Iorga” al Judetului Botosani, Dorina Lupu.

Vineri, la ora 07.00 se circula cu dificultate pe 50 de km de drumurile comunale din Vorona (20 km) si Tudora (50 km) si 22 de km de drumuri satesti. Au fost colmatate si inundate 100 de fantani si 40 de podete: 15 in Vorona si 25 in Tudora.

spot_img

Ultimele știri