text de Anca Soare-Minea, Viitor Plus
Un procent mare de paduri din Romania a ajuns sa fie cu structura simplificata, sisteme vii, dar din care viata pare ca lipseste; accentul ar trebui sa cada pe importanta mentinerii unei biodiversitati mari la nivelul padurilor, cu rol in indeplinirea adecvata a functiilor ecosistemelor de padure.
Cand se vorbeste despre statisticile cu privire la paduri, de obicei se porneste de la suprafata impadurita existenta la nivelul tarii. Conform Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), in acest moment pe teritoriul Romaniei avem 26,8% paduri (adica 6,39 milioane ha din 23,839 milione ha suprafata totala), o cifra sub media europeana (32,4%), si mult sub acoperirea optima necesara conditiilor specifice hidrogeomorfologice locale, considerata de 40%.
Obiectivele din strategia guvernamentala a sectorului silvic sunt ca, pe termen mediu, sa se atinga media europeana de 32,4%, iar pe termen lung – optimul pentru Romania de 40%. Luata pe principalele unitati de relief, cresterea suprafetei impadurite ar trebui sa fie de pana la 20% in zona de campie, pana la 40% in zona de deal si 65% in zona de munte, procentele din prezent fiind de 10,9% pentru campie, 37,2% pentru zona de deal si 61,9% pentru zona de munte.
In general, atentia se indreapta – atat in presa, cat si in randul specialistilor din silvicultura – asupra deficitului de suprafata impadurita, asupra defrisarilor ilegale ale padurilor private (care continua sa se desfasoare intr-un ritm alarmant), asupra nevoii de impadurire, a numarului mare de terenuri degradate si asupra ritmului lent de impadurire in general, corelat cu atingerea obiectivului de 40% suprafata acoperita de paduri. Problemele "de mediu" asociate deficitului de su prafata im padurita tin de alunecari de teren, eroziunea solului, inundatii si seceta accentuata, dar nu se opresc aici.
Raspunsul la toate aceste probleme il reprezinta, in mod evident, impadurirea, directie existenta la nivelul autoritatilor din domeniu. Insa impadurirea nu ar trebui facuta pe baza unor viziuni inguste (si anume viziuni care iau in considerare mai ales factorul cantitativ), ci tinand cont de faptul ca mentinerea unei biodiversitati mari trebuie sa ocupe un loc central in planurile de administrare a padurilor, pentru ca ele sa-si indeplineasca in mod adecvat functiile de generare de sevicii si resurse necesare societatii umane.
De ce este importanta biodiversitatea padurilor?
Importanta functiilor pe care le indeplinesc padurile este una majora; pe langa asigurarea de materii prime regenerabile si de energie pentru sistemul economic, ele joaca un rol deosebit in mentinerea calitatii solului, in controlul eroziunii acestuia si al alunecarilor de teren, controlul atmosferei si circuitului hidrologic.
Padurile influenteaza schimbarile climatice, actionand, in principal, asupra nivelului de CO2 din atmosfera. In perioada de crestere si pe tot timpul de viata al padurilor, carbonul este preluat din atmosfera si stocat sub forma de lemn (biomasa lemnoasa), frunze si sol (asa-numitele "puturi de carbon"); aceasta cantitate de carbon ramane stocata la nivelul ecosistemului padurii, dar poate fi eliberata in atmosfera prin ardere.
Se estimeaza ca, in total, ecosistemele de padure de pe Pamant stocheaza mai mult carbon decat intreaga atmosfera.
Pentru a-si indeplini in mod adecvat aceste functii de furnizare de servicii si resurse, pentru a fi functionale, este esentiala mentinerea unei biodiversitati mari la nivelul ecosistemelor de padure, care sa le permita sa se adapteze in mod continuu la conditiile in schimbare si sa-si pastreze capacitatea de a raspunde nevoilor umane. Aceasta inseamna ca este important tipul de specii de plante si animale care exista in ecosistem, proportiile intre efectivele diferitelor specii, distributia lor in spatiu si timp si relatiile care se stabilesc intre ele. Orice specie din cadrul biodiversitatii are rolul si valoarea sa, contribuind in mod direct sau indirect la productia de resurse si servicii in ecosistemele integratoare.
Cauza declinului la nivelul biodiversitatii ecosistemelor forestiere o reprezinta supraexploatarea. Scopul principal al activitatilor umane este cresterea productivitatii, cu exploatarea cat mai intensa a resurselor, de cele mai multe ori pentru satisfacerea nevoilor imediate ale unor grupuri restranse de interese.
Ceea ce se intampla este inlocuirea sistemelor naturale, mature, complexe, prin monoculturi forestiere, cu structure simplificate excesiv, care sunt caracterizate de un grad mare de instabilitate; daca ele continua sa se mentina in timp este pentru ca sunt investite cantitati mari de energie din surse fosile provenite din cadrul sistemului economic uman. Extinderea pe scara tot mai mare a suprafetelor ocupate de aceste ecosisteme "artificiale" (aparute ca rezultat al unor viziuni inguste, canalizate pe obiective sectoriale, fie ca tin de solutionarea rapida a unor probleme "de mediu", fie ca vizeaza cresterea productivitatii anumitor resurse), extinderea acestor suprafete in dezavantajul celor natural duce, in timp, la scaderea potentialului de adaptare la schimbari a intregului complex de sisteme ecologice de la nivelul Romaniei.
Practicile menite sa imbunatateasca productivitatea plantatiilor duc la uniformizare, la scaderea diversitatii speciilor, la eliminarea sistematica a unor varietati considerate nevaloroase si la generalizarea celor alese de om; in timp, are loc simplificarea fondului genetic al speciilor si, asociat, diminuarea capacitatii de adaptare la schimbari. Cea mai importanta sursa genetica de caractere valoroase si de rezistenta la conditii severe, la boli si daunatori o reprezinta varietatile salbatice, formele primitive stramosesti; dar multe dintre ele au disparut, iar altele sunt pe cale de disparitie, odata cu scaderea diversitatii genetice a speciilor cultivate aflate sub control uman si specializarea fondului genetic in mod artificial. Sunt astfel limitate posibilitatile viitoare de optiune; formele "cultivate" isi pierd in cea mai mare parte plasticitatea adaptativa, devin mai vulnerabile la conditii nefavorabile, la boli, la daunatori, cu pierderi imense pentru economie.
Solutia: o abordare integrata in sprijinul biodiversitatii
Acolo unde se fac defrisari masive si ca argument este adusa saracia de la nivelul comunitatilor locale, abordarea ar trebui sa fie una integrata, bazata pe o comunicare intersectoriala si parteneriate (intre administratie, proprietari de paduri, ONGuri, Regia Nationala a Padurilor), cu masuri sociale asociate, cu programe de educatie si constientizare a efectelor. Pe termen lung, rezultatele sunt de fapt reflectate printr-o accentuare a starii de saracie, crestere a investitiilor necesare sustinerii "tratamentelor curative", actiuni de impadurire si plantare care nu pot insa compensa integral pierderile la nivelul biodiversitatii care insotesc procesul de supraexploatare a ecosistemelor forestiere naturale.
"ViitorPlus – asociatia pentru dezvoltare durabila" a fost infiintata in 2006 ca organizatie neguvernamentala, nonprofit, independenta, pentru a stimula si contribui la transpunerea in practica a conceptului de dezvoltare durabila la nivel de individ, comunitate si organizatii.
Membrii ViitorPlus sunt tineri profesionisti cu experienta in domenii variate, de la jurnalism, IT, training, consultanta pana la banking si cu studii de specialitate in ecologie si dezvoltare durabila.
