IUCN: pădurile bătrâne din România sunt amenințate de defrișări ilegale

România adăpostește cel mai mare patrimoniu natural de păduri seculare din UE, însă acestea sunt amenințate de defrișări, conform directorului european al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), Luc Bas.

© Agent Green

Într-un articol publicat pe Euractiv, Bas atrage atenția că lumea se confruntă nu numai cu o criză climatică, ci și cu o criză a biodiversității. Cu toate acestea, măsurile care pot fi luate pentru a gestiona aceste situații critice pot lucra împreună pentru a susține natura și a reduce emisiile de CO2. Raportul IPBES atrage atenția că măsurile de protecție a ecosistemelor trebuie să devină mult mai serioase în întreaga lume.

Acest lucru se aplică și în Europa, continent care a resimțit efectele activității umane. Foarte puține zone naturale au rămas intacte, în ciuda eforturilor de conservare, iar Uniunea Europeană nu va îndeplini majoritatea țintelor stabilite pentru anul 2020 în cadrul Strategiei pentru Biodiversitate.

Conform lui Luc Bas, Europa trebuie să își sporească eforturile de protecție a ultimelor zone naturale ale Europei. El atrage atenția că pădurile primare din Carpați, în special din România, precum și râurile din Balcani nu ar trebui compromise pentru profit pe termen scurt.

Luc Bas menționează că a avut privilegiul de a vizita câteva dintre pădurile primare ale României toamna trecută, alături de experți în domeniul conservării biodiversității. El a povestit cum a ajuns în mijlocul unei exploatări forestiere aflate chiar în inima parcului național Domogled-Valea Cernei, parte din Patrimoniul UNESCO.

Agent Green și 12 organizații internaționale cer autorităților să protejeze pădurile seculare

Conform lui Bas, administratorii parcului natural considerau că exploatarea forestieră în zonele tampon al parcului este ceva normal și legal, deși IUCN recomandă ca în parcurile naturale, 75% din suprafața totală să fie reprezentată de zone excluse de la utilizare. Activitățile economice ar trebui să fie limitate la turism și utilizarea resurselor de către comunitățile locale, atâta timp cât nu va afecta negativ parcul.

Bas a declarat că ceea ce a văzut în acest parc național era departe de recomandările ghidului IUCN, iar acest fapt stârnește îngrijorări grave. El atrage atenția că situația din România ar trebui să tragă un semnal de alarmă pentru întregul continent, deoarece aceste păduri sunt o componentă principală a patrimoniului natural european. De asemenea, acest lucru înseamnă că UE trebuie să compenseze populația locală pentru orice pierdere ca urmare a utilizării limitate.

Bas a menționat că România se află la sfârșitul președinției sale la Consiliul UE și că a găzduit numeroase evenimente în țară, iar acest moment ar trebui să fie privit ca „o oportunitate istorică de a iniția soluții pentru conservarea acestor păduri incredibile”.

„Rezultatele alarmante ale raportului IPBES trebuie să fie luate în serios. […] Patrimoniul forestier excepțional al României trebuie să devină o prioritate pentru conservarea naturii în Europa și pentru guvernul român. UE și actori locali trebuie să lucreze împreună pentru a obține o protecție maximă, luând în considerare aspectele sociale legate de utilizarea sustenabilă a acestei naturi pristine.”

spot_img

Ultimele știri