Înainte de a fi colonizată de vikingi, Islanda era acoperită cu păduri vaste, care ofereau protecţie împotriva intemperiilor, dar războinicii au pus toţi copacii la pământ și națiunea se luptă acum să reîmpădurească insula.
Țara este considerată cel mai puțin împădurită în Europa. Într-adevăr, pădurile sunt atât de tinere sau de rare în această ţară încât, potrivit unui banc local popular, este suficient ca o persoană rătăcită în sălbăticie să se ridice în picioare pentru a găsi drumul înapoi.
Pădurile reprezintă un procent de doar 0,5% din teritoriul Islandei, potrivit unui raport publicat în 2015 de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO).
Cu toate acestea, nu a fost întotdeauna așa. Când vikingii marinari au pornit din Norvegia și au cucerit insula nord-atlantică nelocuită la sfârșitul secolului al nouălea, pădurile, alcătuite în mare parte din mesteacăn, acopereau mai mult de un sfert din insulă. Însă, în decurs de un secol, coloniştii au transformat pădurile în păşuni, iar lemnul în case.
„Am pierdut 97% din pădurea originală”, a declarat Adalsteinn Sigurgeirsson, director adjunct al serviciului forestier islandez.
Recuperarea pădurilor a devenit din ce în ce mai dificilă din cauza climatului aspru și vulcanilor activi, care acoperă periodic solul cu lavă și cenușă.
Lipsa copacilor accentuează riscul de eroziune şi împiedică acumularea apei, ceea ce grăbeşte fenomenul de deşertificare în ciuda eforturilor autorităţilor.
După anii ’50 şi mai ales după anii ’90, peisajul golaş din Islanda şi-a recuperat o parte din vegetaţia iniţială datorită unui plan ambiţios de reîmpădurire. Printre zonele vizate se numără şi Hafnarsandur (sud-vest), o vastă întindere de 6.000 de hectare acoperită cu nisip negru şi bazalt.
Hafnarsandur este ”unul dintre cele mai grave exemple de eroziune a solului din Islanda”, a declarat Hreinn Oskarsson directorul de strategie al serviciului Forestier.
Înarmat cu un „potti-putki” roşu, un instrument în formă de tub, Oskarsson plantează pini şi molizi Sitka, două specii de conifere din America de Nord, în încercarea de a proteja localitatea Thorlakshofn din apropiere de furtunile de praf recurente.
„Avem în plan un proiect de reîmpădurire pentru stabilizarea solului”, a adăugat Oskarsson.
La poalele Muntelui Esja, cu vedere spre capitala Reykjavik, se află Mogilsa, unde este situată divizia de cercetare a Serviciului forestier din Islanda.
Alături de staţie se află o pădure plantată în urmă cu 50 de ani, unde copacii din specii importate cresc împreună cu singurul copac naţional din Islanda, mesteacănul.
În ciuda faptului că mesteacănul este nativ, eforturile de reîmpădurire se concentrează adesea asupra altor specii de copaci.
Problema cu mesteacănul, a explicat Adalsteinn Sigurgeirsson, director adjunct al serviciului forestier, este că nu e o „specie productivă”.
„Aşadar, dacă există alte obiective, cum ar fi captarea rapidă a carbonului sau producerea lemnului… este nevoie de mai multă varietate în afară de monoculturile unei specii indigene”, a spus el.
Zeci de pepiniere au fost înfiinţate în întreaga ţară pentru a facilita eforturile de reîmpădurire.
La Kvistar, la aproximativ 100 de kilometri de Reykjavik, în fiecare an sunt produşi până la 900.000 de pini şi plopi. „Aceştia provin din Alaska, dar acum avem copaci de 30, 40, 50 de ani care ne dau seminţe, aşa că le colectăm şi le folosim pentru producţia de puieţi”, a declarat pentru AFP Holmfridur Geirsdottir, specialist în horticultură şi proprietarul unei sere.
Copacii tineri sunt cultivaţi în interior timp de trei luni înainte de a fi mutaţi afară.
Însă, deoarece solul islandez are un nivel scăzut de azot, procesul de dezvoltare este lent, iar rata medie de creştere este de aproximativ 10% în comparaţie cu cea din pădurea tropicală amazoniană.
Paradox climatic
Guvernul islandez a făcut din reîmpădurire una dintre priorităţile sale în planul de acţiune privind clima, publicat în septembrie 2018.
Acesta menţionează absorbţia carbonului de către copaci drept una dintre modalităţile de reducere a efectelor schimbărilor climatice asupra ţării.
În mod paradoxal, schimbările climatice ajută la dezvoltarea ritmului de creştere a copacilor din Islanda.
„Temperaturile scăzute şi răcoarea din timpul verii au împiedicat creşterea pădurilor de aici, însă observăm schimbări în acest sens ca urmare a schimbărilor climatice”, a declarat Sigurgeirsson. „Încălzirea pare să grăbească creşterea copacilor din Islanda şi, prin urmare, şi rata de absorbţie a carbonului”, a continuat el.
Începând din anul 2015, între trei şi patru milioane de copaci au fost plantaţi în Islanda, echivalentul a aproximativ 1.000 de hectare.
Aceasta, însă, este doar o picătură într-un ocean, comparativ cu cele şase până la şapte milioane de hectare împădurite în China în aceeaşi perioadă,
