Iranul va incepe pe 21 august procedurile de lansare a primei centrale nucleare, la Bushehr, in cadrul carora o echipa de specialisti rusi va introduce combustibil in reactor, a declarat purtatorul de cuvant al agentiei atomice ruse Rosatom, Serghei Novikov, relateaza AFP.
”Combustibilul va fi incarcat in reactor la 21 august. Incepand din acest moment, Bushehr va fi considerata instalatie nucleara", a precizat acesta
Seful Organizatiei Iraniene pentru Energie Atomica (OIEA), Ali Akbar Salehi, a confirmat anuntul Rusiei, potrivit agentiilor Irna si Fars.
Centrala va incepe productia in septembrie
”In total sunt 165 de bare de combustibil, care trebuie transferate in centrul reactorului centralei Bushehr”, a declarat Salehi, citat de agentia Fars. El a mentionat ca aceasta operatiune va dura intre sapte si opt zile si ca centrala va intra in productie spre jumatatea lui septembrie.
Proiectul centralei din Golful Persic a fost inceput de grupul german Siemens inaintea revolutiei islamice din 1979, apoi intrerupt la scurt timp dupa declansarea razboiului Irak – Iran, in 1980. Rusia a reluat in 1994 lucrarile, care ar fi trebuit initial sa se incheie in 1999.
Iranul este vizat de sanctiuni din partea ONU, comunitatea internationala suspectand ca Teheranul incearca sa se doteze cu arma atomica sub acoperirea unui program nuclear civil.