Ca raspuns la decizia Comisiei Europene de a reduce cu 20,7% nivelul alocat de certificate de emisie pentru Romania in perioada 2008-2012, guvernul a deschis o actiune de contestare la Curtea Europeana de Justitie. Bulgaria, Ungaria si Cehia au avut raspunsuri similare la reducerea de nivel alocat de emisii.
Text de Ionut Purica
Trebuie mentionat ca functionarii Comisiei au luat decizia de reducere bazata pe rezultatele prognozelor facute cu un mo del (PRIMES) elaborat si rafinat de cercetatorii de la Universitatea din Atena. Acest model a fost folosit in mod curent de Comisie pentru prognozele de emisii care sa sustina deciziile sale pentru toate tarile membre ale UE.
Pe langa acest model exista si altele, recunoscute si folosite atat de Comisie, cat si de guverne din Uniunea Europeana si din afara acesteia. Exista ceea ce in franceza se cheama "l’embaras du choix" (problema alegerii); si Comisia nu a avut nicio problema sa aleaga.
Din punctul sau de vedere, pentru mentinerea in functiune a pietei de certificate, cand preturile au scazut in 2007, trebuie redusa oferta (asa cum OPEC reduce productia de petrol cand scade pretul acestuia): deci mai putine certificate alocate.
Sa nu uitam ca certificatele de emisie din proiectele JI si CDM (mecanisme flexibile ale Protocolului de la Kyoto) sunt si ele recunoscute in EU-ETS (piata de certificate alocate) ca efect al Directivei 2004/101/CE. De altfel, CE deja estimeaza ca nu vor mai fi certificate alocate gratuit dupa 2012.
Evident, cumpararea de certificate implica internalizarea acestei externalitati in cadrul produsului, cu pierderea asociata de competitivitate. Pentru a contracara acest lucru, CE ia in considerare introducerea unei taxe asupra produselor importate din tari care nu sunt angajate in reducerea emisiilor (SUA, China, India).
Dupa cum se vede, CE executa actiuni foarte coerente fata de strategia sa de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera.
Ce face Romania? Ţara noastra a fost prima din Anexa 1 (tari care s-au angajat sa reduca emisiile) care a ratificat Protoco lul Kyoto (PK) (Legea 3/2001). Romania si-a indeplinit angajamentul din PK, de 8% reducere fata de nivelul de emisii din 1989, ajungand la o reducere de 40% in perioada 2008-2012.
Planul National de Alocare s-a facut prin analizarea emisiilor din ultimii ani la instalatiile selectate conform Directivei 2003/87/CE si alocarea de certificate cu luarea in considerare a ratei de dezvoltare a economiei (sectoarele care cad sub incident a EU-ETS) in perioada mentionata.
Cu toate ca exista in tara capacitatea de modelare de prognoza, in legatura si cu retelele de modelare internationale recunoscute de CE, nu s-a folosit nimic din aceasta competenta pentru crearea suportului de decizie. Daca acest lucru ar fi fost facut, aveam acum o contra propunere, sustinuta de rezultate credibile, la decizia CE de reducere cu 20,7% a nivelului alocat de emisii.
Timpul nu e trecut nici acum, in perspectiva procesului de la Curtea Europeana de Justitie, pentru ca este evident ca nici functionarii, nici juristii nostri nu sunt specializati (si nici nu trebuie sa fie) in modelare si prognoza economica. O cerere de modelare de catre o terta parte neimplicata ar fi normal sa fie facuta de Romania.
Hotararea guvernului de a contesta decizia CE este sustinuta (cel putin asa reiese din comunicatele de presa) de argumente usor de demontat de Comisie.
Este evident ca daca alte tari din UE au dat in judecata Comisia pentru reduceri procentuale de emisii mai mici decat in cazul nostru (exceptie Bulgaria), si Romania trebuia sa ia aceeasi atitudine. Nu stiu pe ce se bazeaza celelalte guverne, dar poate ar fi bine sa aflam de la Guvernul Marii Britanii cum a castigat un proces similar cu CE in 2005 (cand Comisia le-a redus nivelul alocat pentru prima perioada a EU-ETS).
In niciun caz insa nu vom putea miza pe faptul ca daca altii vor castiga procesele lor e obligatoriu sa castigam si noi pe motiv de nediscriminare; puterea multimii nu se aplica in justitie. Putem pierde sau castiga procesul cu Comisia, dar tranzactiile cu certificate vor necesita o platforma de tranzactionare (nestabilita inca) ce poate fi OPCOM sau orice alta entitate care indeplineste o serie de conditii de baza.
In plus, MEF va trebui sa reglementeze regimul fiscal al acestor tranzactii – nu e complicat, dar trebuie legiferat.
Ce impact poate avea reducerea cu 20,7% a cantitatii de emisii alocate (in cazul Romaniei, aceasta inseamna circa 20 de milioane de tone CO2/an)?
Suma necesara cumpararii acestor certificate la un pret, orientativ, forward, de 25 euro/tCO2 este de 500 de milioane de euro. Daca luam in considerare numai sectorul energetic (un consum de circa 50 de milioane de MWh/an) avem o crestere cu 10 euro/MWh a pretului energiei electrice la consumatori. La pretul actual, aceasta inseamna circa 11% crestere. Valoarea este foarte mare, mai ales pentru industria noastra energo intensiva.
De fapt, reducerea de emisii se distribuie si in metalurgie, ciment, petrochimie, ceramica si sticla, unde se asteapta cresteri estimate de 4% la 9%. In aceasta situatie, nu este de mirare ca metalurgia din UE pierde teren pe piata chineza in fata celor din Japonia si SUA.
Cum putem sa compensam aceste cresteri? O solutie ar fi sa vindem parte din reducerile de emisii (AAU) realizate in cadrul PK, si cu banii obtinuti sa facem investitii de reducere a intensitatii carbonului in economie. Aceasta vanzare trebuie insa facuta inainte de o eventuala decizie CE de trecere a lor in regim de "burden sharing" a reducerilor noastre de emisii (punere in comun la nivelul intregii UE a emisiilor care compenseaza cresterile din EU15 cu scaderile din EU12, astfel incat UE sa indeplineasca PK). Evident, o asemenea
tranzactie trebuie pregatita.
O alta solutie poate fi instituirea unei taxe asupra produselor din tarile EU care nu si-au indeplinit angajamentele de reducere de emisii conform PK, dupa modelul taxei avute in vedere de UE fata de alte tari din exteriorul sau.
In incheiere subliniem ca, dupa initiativa din 2001 de ratificare a PK, atitudinea Romaniei nu a mai fost activa, ci responsiva. Ne-am multumit sa raspundem unor cereri din afara (de proiecte JI, de implementare a EU-ETS), si nu sa gestionam in mod activ o resursa pentru care am platit pretul socio-econo mic al restructurarii economice din ultimii 18 ani (sa facem scheme de finantare verde, sa negociem tranzactii cu AAU, sa dezvoltam un model-suport pentru deciziile legate de reducerile de emisii).
Pentru a deveni activi este necesar ca fiecare sa nu ne temem a recunoaste ca sunt lucruri pe care le stim si lucruri pe care nu le stim; si sa-i cautam in fiecare domeniu pe cei care il stiu cel mai bine (si care, evident, nu stiu alte domenii). Speram ca acesta sa fie unul dintre efectele umbra ale integrarii in UE.
