Bill Gates și alți investitori cu o valoare cumulată de piață de 170 de miliarde de dolari au anunțat ieri că vor investi în jur de un miliard de dolari într-un fond pentru dezvoltarea tehnologiilor necesare producției de energie regenerabilă. Fondul se numește „Breakthrough Energy Ventures” și reprezintă un angajament pe o durată de 20 de ani.
Pe lângă cofondatorul Microsoft, la alimentarea Breakthrough Energy Ventures vor mai contribui: Mark Zuckerberg – fondatorul Facebook, Jack Ma – Președintele Grupului Alibaba, Jeff Bezos – fondatorul Amazon.com, Hasso Plattner – cofondatorul SAP, Mukesh Ambani – Președintele Reliance Industries și alți investitori cunoscuți. Toți fac parte dintr-o coaliție formată în 2015 și anunțată public la conferința ONU pe tema schimbărilor climatice din același an.
Cum vor fi folosite fondurile
Prin intermediul coaliției și a fondului de investiții, magnații și-au propus să finanțeze cercetarea din domeniu energetic. Ei speră ca cele mai noi descoperiri din sector să conducă la scăderea emisiilor globale de gaze cu efect de seră și să contribuie la îndeplinirea obiectivelor acordului climatic de la Paris.
Până la mijlocul secolului, lumea va folosi de două ori mai multă energie, cea mai mare parte în locuri în care oamenii nu au avut până acum acces la electricitate. Ceea ce este un lucru minunat: cu cât mai mulți oameni vor avea acces la energie, cu atât va crește economia și se vor îmbunătăți viețile noastre. Însă, pentru a ajunge la această performanță, avem nevoie de instrumente diferite față de cele utilizate în trecut. Breakthrough Energy s-a angajat să investească în noi tehnologii și să identifice surse energetice mai bune, mai eficiente și mai ieftine. Piața energetică globală este masivă, iar identificarea unui mod de a o deschide reprezintă o oportunitate de neratat.
Potrivit unui studiu realizat în vara anului 2016, investițiile în energie regenerabilă s-au dovedit până acum a fi neprofitabile. Se estimează că, din 2006 și până în 2011, investitorii au pierdut mai mult de jumătate din cele 25 de miliarde de dolari investiți. Potrivit lui Bill Gates, doar o investiție susținută, pe termen lung, poate evita repetarea eșecului.