Inundaţiile din China au afectat 23 de milioane de persoane în acest sezon

Circa 23 de milioane de persoane din 28 de provincii din China au fost afectate în această vară de inundaţiile care au lăsat în urmă 86 de morţi şi 13 dispăruţi, au anunţat autorităţile de intervenţie la dezastre, citate de agenţia Xinhua.

Peste 2,18 milioane de hectare de teren agricol au fost inundate, iar 30.000 de locuinţe s-au prăbuşit, a declarat, într-o conferinţă de presă, Zhang Jiatuan, purtător de cuvânt în cadrul Biroului pentru controlul inundaţiilor şi lupta împotriva secetei.

Începând din luna iulie, ploile au afectat mai multe regiuni de pe teritoriul ţării declanșând alunecări de teren şi inundaţii.

În cadrul eforturilor de pregătire pentru sezonul inundaţiilor, 136 de echipe au fost trimise pentru a efectua inspecţii la 1.216 rezervoare de mici dimensiuni pentru a preveni riscurile posibile, a precizat Zhang.

Între timp, Biroul pentru controlul inundaţiilor şi lupta împotriva secetei, Ministerul Apelor şi Ministerul de Finanţe au decis alocarea unor fonduri în valoare de 1,7 miliarde de yuani (250 milioane de dolari americani) destinate zonelor afectate de inundaţii.

Citește și: Fenomene meteo extreme: inundații grave și valuri de căldură afectează mai multe regiuni ale lumii

PAID România: inundațiile au provocat cele mai multe daune în 2017

spot_img

Ultimele știri