Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a scos astăzi la concurs 4 posturi de inspector șef pentru Gărzile Forestiere din Brașov, Oradea, Suceava și Ploiești.
Inspectorii Gărzilor Forestiere urmează să fie selectați pe baza dosarelor depuse. Candidații trebuie să aibă „studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în silvicultură, studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice. Vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de minim 3 ani”.
În plus, trebuie să atașeze la dosar cazierul fiscal și să dea o declarație pe propria răspundere sau să prezinte o adeverință care să ateste că nu au desfășurat activități de poliție politică.
Ce vor face și cât vor câștiga inspectorii din Gărzile Forestiere
În luna octombrie 2015, Senatul a aprobat înființarea Gărzilor Forestiere. Ele vor exista în toate cele 41 de județe, plus București, și vor fi alcătuite din 617 persoane, dintre care 545 reprezintă personalul silvic cu atribuții de control și implementare. Angajații lor vor efectua controalele silvice și cinegetice la nivel național.
Dacă trec testul de integritate, inspectorii Gărzilor forestiere ar putea primi salarii care să ajungă și la 5.000 de lei net. Ministrul Mediului, Cristiana Pașca Palmer, era de părere că suma îi va ține pe aceștia departe de ”cea mică mică tentație către corupție”.