Fermierii romani pot sa ceara bani de la Comisia Europeana pentru schimbarea metodelor vechi de pescuit cu unele prietenoase cu mediul. Potrivit unui comunicat de la Bruxelles, in perioada 2008-2013 Romania va primi aproximativ 307 milioane de euro prin Programul Operational pentru Pescuit. Banii sunt destinati adoptarii unor tehnologii noi de pescuit, crescatoriilor si procesarii pestelui.
Reprezentantii Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura, desemnata sa se ocupe de fondurile primite, spun ca pentru accesarea fondurilor fermierii privati vor avea la dispozitie ghiduri speciale si formulare. „Nu am stabilit inca limitele minime si maxime ale fondurilor cerute pentru un singur proiect. Vor avea prioritate proiectele care pun accent pe folosirea de tehnologii care nu polueaza apele”, a spus Amalia Cristescu, consilier superior de la Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura.
Pescuitul va fi urmarit prin satelit
Presedintele patronatului Rompescaria, Nicolae Dimulescu, arata ca prin acest program Romania trebuie sa schimbe acvacultura intensiva, care de obicei e ostila fata de mediu, cu una extensiva, care sa foloseasca metode care sa nu dauneze mediului. „Navigatia ar trebui controlata prin satelit, astfel incat pescuitul sa poata fi monitorizat. Evacuarea apelor de decantare din bazinele piscicole ar trebui sa nu mai fie facuta in apele curgatoare”, a declarat Nicolae Dimulescu, presedintele Patronatului Rompescaria.
In plus, potrivit cerintelor din program, fermierii romani ar trebui sa domesticeasca speciile salbatice si sa incadreze in preocuparile lor cresterea sturionilor, a crustaceilor acvatici si a calcanului.
ONG-urile considera binevenita aceasta masura
Organizatiile neguverna-mentale de mediu considera aceasta masura a Comisiei Europene binevenita. Programul Operational pentru Pescuit aprobat de Comisia Europeana ar putea sa restabileasca anumite standarde, care s-au pierdut dupa 1990. Acum legislatia e asa cum e, pescuieste mai toata lumea, nu exista un cadru organizat si de aceea e greu de gestionat si monitorizat.
Productia de peste de calitate superioara, pe care o mai prevede programul, se refera la aducerea unor specii precum calcanul, sturionul, chiar si rechinul sau stavridele, care au fugit de la noi din cauza poluarii. Pentru asta ar trebui reduse vasele poluante si sa existe un control sustinut si in sensul asta. Si formele asociative din bransa ar trebui sa se faca pe criterii.