Particularii sau proprietarii de ferme care vor da foc miristilor, stufului, tufarisurilor sau vegetatiei ierboase fara acordul Agentiei pentru Protectia Mediului vor fi amendati cu sume cuprinse intre 3.000 si 50.000 lei. Potrivit unui comunicat al Garzii Nationale de Mediu, pentru persoanele fizice amenzile sunt cuprinse intre 3.000 si 6.000 lei, iar pentru cele juridice intre 25.000 si 50.000 lei.
Comisar Lenuta Trif, din cadrul Garzii Nationale de Mediu-Comisariatul Judetean Maramures, a declarat ca in aceasta perioada, cand temperaturile sunt extrem de ridicate, cetatenii trebuie sa constientizeze riscurile izbucnirii unor incendii in cazul in care dau foc vegetatiei uscate de pe terenurile agricole. Reprezentantii GNM precizeaza ca au lansat acest avertisment avand in vedere apropierea sezonului de recoltare la paioase si faptul ca, in anii anteriori, s-au produs incendii pe mari suprafete agricole si forestiere. Detinatorii si proprietarii de terenuri agricole, precum si primariile, sunt atentionate ca aprinderea resturilor vegetale de la culturi este permisa numai cu acordul autoritatilor competente pentru protectia mediului.
Pentru mai multe informatii viziteaza Informatia zilei