Confederatia norvegiana a Industriilor (NHO) s-a plans autoritatilor europene de abuzuri din partea statului in ce priveste programul de alocare a certificatelor de emisii. NHO a depus o plangere la Asociatia Europeana a Comertului Liber (EFTA) pentru „initierea procedurilor de infringement impotriva Norvegiei” intrucat planul norvegian este o bariera pentru noile companii, informeaza Reuters.
Regulile norvegiene fac diferenta intre poluatorii care si-au inceput activitatea inainte de 1 ianuarie 2002 – care primesc gratis toate sau aproape toate certificatele de emisii – si poluatorii care si-au inceput activitatea mai tarziu de aceasta data si trebuie sa plateasca pentru certificate.
Norvegia nu face parte din Uniunea Europeana, dar este inclusa in Aria Economica Europeana (EEA), iar EFTA este cea care monitorizeaza aplicarea tratatului EEA.
„Acest lucru nu poate fi considerat compatibil cu functionarea intelegerii EEA atat timp cat ajutorul acordat duce la distorsionarea pietei, dar nu la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera”, se precizeaza in plangerea NHO.
Potrivit schemei europene de comert cu certificatele de emisii, guvernele pot distribui certificatele pe gratis industriilor fara a incalca regulile ajutorului de stat, intrucat aceste certificate sunt menite sa reduca emisiile. NHO sustine ca diferenta facuta nu va duce la reducerea emisiilor si ca, in plus, va impiedica firmele straine sa intre pe piata din Norvegia.
Plangerea, depusa pe 25 octombrie, mai prevede faptul ca normele privind emisiile de dioxid de carbon, aprobate de Parlament in iunie, „pun intentionat o povara financiara asupra stabilirii in Norvegia a noilor intrati”.