Incarcator pe baza de miscare pentru telefoane

O companie infiintata anul trecut cu scopul de a crea dispozitive de incarcare a aparatelor electronice pe baza miscarii corpului uman, a anuntat ca sistemul functioneaza, informeaza Metaefficient.

Anul viitor, compania M2E Power va lansa un incarcator care functioneaza cu energie cinetica. Acesta poate capta suficienta energie din miscarea generata de mersul utilizatorului, incat sa reincarce acumulatorii telefoanelor mobile.

Reprezentantii companiei sustin ca sase ore de miscare pot genera energie pentru convorbiri de 30-60 de minute, pentru un telefon mobil.

Utilizatorul nu trebuie decat sa tina incarcatorul intr-o borseta sau intr-un rucsac si sa il lase sa se incarce, a explicat Regan Rowe, reprezentant M2E Power. Cand este incarcat total, dispozitivul stocheaza suficienta energie pentru a reincarca un telefon, cu o viteza la comparabila celei a unui incarcator obisnuit, conectat la o priza.

In interiorul dispozitivului se afla o baterie litiu-ion si o serie de carbuni si magneti. Cand se misca, in jurul carbunilor se formeaza un camp electromagnetic care genereaza energie electrica.

Dispozitivul poate fi incarcat si la priza. Cei de la M2E Power au prezentat ideea mai multor producatori de telefoane pentru a incorpora incarcatorul direct in telefoane.

Compania testeaza acum si nivelul de energie pe care il poate obtine dispozitivul din vibratiile produse de vehicule, a spus Rowe. Nivelul de energie pe care un generator o poate obtine variaza foarte mult in functie de miscare.

Pe termen lung, compania intentioneaza sa plaseze dispozitive care se incarca singure, in masini electrice si hibride. Plasarea unui astfel de dispozitiv in apropierea stergatoarelor de parbriz sau a incuietorilor de la usi ar putea reduce in mod semnificativ nevoia de reincarcare a bateriei si ar creste autonomia de deplasare, a explicat Rowe.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri