Cresterea nivelului oceanelor ca urmare a incalzirii globale va duce la disparitia unor insule, locuite de 5% din populatia Pamantului, informeaza Reuters, citat de Planet Ark.
Patterson Oti, ministrul de externe al insulelor Solomon, a declarat ca in ultimii 15 ani, reprezentantii insulelor au semnalat in mod repetat cresterea nivelului apelor. Daca nu vor fi luate masuri eficiente pentru a combate efectele incalzirii globale, insulele Solomon si ceilalti membri ai Aliantei Insulelor Mici vor fi confruntati cu furtuni violente, scaderi ale stocurilor de peste, distrugerea recifelor si chiar disparitia.
Schimbarile climatice reprezinta simptomele si nu boala. Boala consta in mijloacele nesanatoase de productie si consum, a adaugat ministrul Oti. Alianta Insulelor Mici are in componenta 37 de membri ONU si sase observatori reprezentand oceanele si marile importante.
Arderea combustibililor fosili si a padurilor provoaca schimbari climatice care aduc furtuni distrugatoare, valuri fierbinti, secete si inundatii, se arata intr-un raport ONU privind schimbarile climatice.
Foto: incrediblejourney.net