În 15 ani rezervele de apă ale lumii se vor reduce cu 40%

Un nou raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU) arată că odată cu creșterea economică globală, rezervele de apă potabilă vor avea de suferit dacă nu se vor adopta măsuri de prevenție, informează Market Watch.

UN-water-shortfall

Dacă lumea va continua să exploateze rezervele de apă potabilă la nivelul actual, până în 2030 acestea vor înregistra un regres dramatic de până la 40%, se arată în raportul Programul Mondial de Evaluare a Apei. „Creșterea economică și a standardelor de viață în rândul clasei de mijloc a generat un consum ridicat al apei, care se dovedește nesustenabil acolo unde resursele sunt limitate sau în zone unde distribuția, prețul, consumul și managementul resurselor de apă sunt deficitare”, se precizează în documentul ONU.

Factorii care au stat la baza consumului crescut de apă includ consumul crescut de carne, achiziționarea unor locuințe mai spațioase, existența mai multor autovehicule pe șosele și folosirea aparatelor electrocasnice consumatoare de curent, toate acestea fiind emblemele actualei clase de mijloc.

De asemenea, populația în creștere și gradul ridicat de urbanizare sunt o problema actuală. Raportul subliniază faptul că cererea de apă tinde să se dubleze față de rata de înmulțire a populației globului, care în 2050 va ajunge la 9,5 miliarde de persoane, față de 7,2 miliarde cât numără în prezent. Peste 69% din populația globului va locui în orașe, față de 50% în prezent.

Totodată, raportul ONU trage un semnal de alarmă asupra sectorului agricol care va avea cel mai mare consum de apă. Aproximativ 70% din apa dulce va fi folosită în agricultură. Conformul studiului ONU, 50% din zonele de pe glob se folosesc strict de resursele de suprafață pentru acoperirea necesarului zilnic de apă, iar 20% din bazinele acvifere ale lumii sunt deja suprasolicitate.

Cea mai afectată zonă este în prezent California, un studiu efectuat de NASA asupra secetei prelungite din regiune arătă că ținutul american mai are rezerve de apa doar pentru un an.

Citește și:

NASA avertizează: O mega-secetă, cum nu s-a mai văzut în 1.000 de ani, va lovi SUA

Seceta pedologică moderată până la extremă va afecta suprafețe agricole extinse din România

„Iadul climatic” în 2050: inundații, furtuni și secetă extremă

spot_img

Ultimele știri