Oficiali din 144 de țări ONU se întâlnesc astăzi în Bonn, Germania, pentru a participa la o nouă conferință organizată de Convenția – cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC). Timp de 10 zile, aceștia vor discuta despre cum pot implementa guvernele angajamentele asumate prin ratificarea acordului climatic agreat în decembrie 2015 la Paris.
În același timp, în SUA, se dezbate oportunitatea retragerii din acord. Deși negociatorii Statelor Unite vor fi prezenți la Bonn, marți va avea loc la Casa Albă o nouă ședință pe acest subiect.
În ciuda unui posibil pericol venit din SUA, oficialii prezenți la Bonn speră să ajungă la un set de reguli clare pentru implementarea măsurilor care să limiteze creșterea temperaturii medii globale la 2°C, sau, în mod ideal, la 1.5 grade.
Ratificarea acordului climatic, doar începutul
Deși acordul climatic de la Paris a fost agreat la Paris de aproape 200 de țări, doar 144 l-au ratificat până acum. În aprilie 2016, 155 de țări anunțau semnarea acordului climatic, printre care și România. În octombrie 2016, Parlamentul European a aprobat ratificarea, cu 610 voturi pentru, 38 – împotrivă și 31 abțineri.
În noiembrie, reprezentanții celor 200 de țări s-au întâlnit la Marrakech, Maroc, pentru cea de-a XXII-a conferință ONU pe tema schimbărilor climatice. Atunci, s-a stabiit data limită până la care vor fi elaborate normele de aplicare: decembrie 2018.