Studiu: Impactul oamenilor asupra animalelor sălbatice, de vină pentru răspândirea virusurilor

Un studiu recent a arătat că impactul pe care îl au oamenii asupra animalelor sălbatice, în special a celor aflate pe cale de dispariție, crește riscul ca virusuri precum Covid-19 să treacă de la animale la oameni.

Oameni de știință din Statele Unite și Australia au studiat 142 de virusuri despre care se știa de mulți ani că se pot transmite de la animale la oameni, apoi le-au corelat cu lista roşie a speciilor ameninţate stabilită de International Union for Conservation of Nature (IUCN).

Animale domestice precum vite, oi, câini şi capre au cele mai multe virusuri în comun cu omul, prezentând de opt ori mai multe virusuri decât alte specii de mamifere. Şi animalele sălbatice care s-au adaptat bine la mediul dominat de om au în comun cu omul mai multe virusuri. Rozătoarele, liliecii şi primatele – care deseori trăiesc printre oameni şi în apropierea caselor şi gospodăriilor – sunt gazde pentru aproape 75% din totalitatea virusurilor. Numai în cazul liliecilor, s-a stabilit că aceştia au legătură cu boli ca Sars, Nipah, Marburg şi Ebola.

Studiul, publicat în jurnalul Proceedings al Royal Society B, a descoperit că cel mai mare risc de contagiere îl prezintă animalele amenințate cu dispariția sau pe cale de dispariție, a căror populaţie s-a diminuat în mare parte din cauza oamenilor, a comerţului cu specii de animale sălbatice şi a pierderii habitatului.

Astfel, cercetătorii au concluzionat că vânătoarea, agricultura şi mişcarea globală a oamenilor spre oraşe a dus la un declin masiv al biodiversităţii şi la creşterea riscului transmiterii unor virusuri periculoase precum Covid-19 de la animale la om.

„Intervenţia omului în zone de biodiversitate creşte riscul unei contaminări cu boli infecţioase noi, prin favorizarea unor noi contacte între oameni şi natură… Noi am constatat că speciile din ordinul primatelor şi liliecilor au o probabilitate semnificativ mai mare de a găzdui virusuri zoonotice comparativ cu toate celelalte ordine”, se arată în studiu, citat de The Guardian.

„Transmiterea virusurilor de la animale este un rezultat direct al acţiunilor noastre asupra naturii şi habitatului speciilor”, spune Christine Kreuder Johnson, principalul autor. „Consecinţa este că ne transmit nouă virusurile lor. Aceste acţiuni ameninţă simultan supravieţuirea speciilor şi sporesc riscul unei contaminări. În nefericitul caz al convergenţei multor factori, aceasta determină acel gen de încurcătură în care ne aflăm noi acum”.

„Trebuie să fim foarte atenţi la modul în care interacţionăm cu vietățile sălbatice şi la activităţile care pun laolaltă oamenii şi aceste vietăți. Este evident că nu ne dorim pandemii de această amploare. Este nevoie să găsim modalităţi de coexistenţă în siguranţă cu formele de viaţă sălbatică, întrucât acestea nu duc lipsă de virusuri pe care ni le pot oferi”, spune Johnson.

Interzicerea piețelor de animale sălbatice vii

Separat, mai mult de 200 de grupuri care se ocupă de formele de viaţă sălbatică din lume au adresat o scrisoare Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii prin care îi solicită să recomande ţărilor o abordare cu accent pe prevenţie a comerţului cu forme de viaţă sălbatice, în valoare de miliarde de dolari, şi o interzicere permanentă a tuturor pieţelor de animale sălbatice vii şi a folosirii acestora în medicina tradiţională.

Pandemia Covid-19, se arată în scrisoare, se presupune că ar proveni din pieţele de animale sălbatice din China şi s-ar fi transmis oamenilor ca urmare a apropierii dintre animalele sălbatice si oameni.

Grupurile, între care International Fund for Animal Welfare, Zoological Society of London şi Peta, afirmă că o interzicere la nivel planetar a pieţelor de animale sălbatice va ajuta la împiedicarea răspândirii bolii şi va trata „unul din principalele motoare ale extincţiei speciilor”.

spot_img

Ultimele știri