Se știe faptul că nici o altă specie, cu excepția oamenilor, nu a avut un impact atât de mare asupra planetei. Ceea ce nu am știut, până în prezent, a fost modul în care să cuantificăm acest impact. Datorită estimărilor dintr-un nou raport putem spune că toate materialele create de om până acum, tehnosfera, cântăresc peste 30 de trilioane de tone. Este echivalentul fiecărui metru pătrat de pe suprafață Pământului acoperit 50 kg de materiale.
Raportul împarte efectul societății umane în diferite aspecte ale activităților. Astfel, zonele urbane au de departe cel mai mare impact – 11,1 trilioane de tone, locuințele din mediul rural sunt pe poziția secundă – 6,3 trilioane de tone.
Raportul atrage atenția și asupra faptului că biomasa întregii rase umane este de aproximativ 300 de milioane de tone. Adică mai mult decât dublul tuturor vertebratelor terestre mari care au trăit pe Pământ înaintea civilizației umane, și cu mult peste greutatea tuturor vertebratelor care trăiesc în prezent, în sălbăticie.
Dioxidul de carbon din atmosferă reprezintă doar o mică parte din tehnosferă, iar producția gazului dăunător în prezent se ridică la 1 trilion de tone, suficient pentru a acoperi planeta cu un stat gros de un metru.