Imaginea pozitiva este singurul motiv pentru care marile companii isi ecologizeaza serviciile

Marile companii nu se implica in proiecte de mediu de dragul protejarii acestuia, ci pentru a-si proteja reputatia, se arata intr-un sondaj realizat de Chatsworth Communications in randul liderilor de opinie ai Marii Britanii. Jurnalisti, experti in domeniul dezvoltarii sustenabile si diverse grupuri politice au tratat cu cinism tentativele celor mai mari companii din UK de a deveni „verzi”. „Se pare ca multi dintre liderii de opinie intervievati pun la indoiala scopul pentru care corporatiile Marii Britanii vor sa isi atinga obiectivele de sustenabilitate”, a declarat directorul firmei britanice de PR Chatworth Communications, Nick Murray-Leslie.

Potrivit sondajului, mai mult de un sfert dintre liderii de opinie cred ca motivele pentru care companiile adopta politici de mediu sunt binele imaginii acestora si presiunea consumatorilor. Doar 1% dintre cei intervievati au spus ca responsabilitatea de mediu este adevaratul motiv pentru care companiile devin prietenoase cu mediul inconjurator.

„Oricat de mult se straduiesc companiile petroliere sau cele aeriene sa obtina incredere din punctul de vedere al protectiei mediului, eforturile lor sunt in zadar pentru ca raman tot cei mai mari poluatori”, a spus Murray.

Mars & Spencer si HSBC au fost votate in acest sondaj drept companiile care depun cele mai mari eforturi de a deveni prietenoase cu mediul, iar BP, Tesco si British Airways sunt companiile care au fost acuzate ca profita cel mai mult de imaginea lor „verde”, fara sa faca ceva concret in sensul acesta.

Acest articol a fost preluat cu acordul GreenBiz

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri