Angajatii Holcim Romania au finalizat actiunea de reabilitare si inverzire a drumului de acces catre statia de betoane din Pipera.
Timp de o zi, voluntarii au curatat si reamenajat spatiul verde adiacent drumului, prin plantarea a peste 230 de arbori si arbusti.
Actiunea face parte din campania „Impreuna pentru comunitate”, derulata de Holcim Romania.
Lucrarile de la Pipera au fost realizate de circa 80 de angajati, care au plantat pe o suprafata de 400 m lungime, curatata anterior de deseuri, nivelata si pregatita pentru plantare. Au fost saditi frasini, castani si arbori decorativi precum catalpa, prunus sau rustifina, precum si 11 specii de arbusti.
„Actiunea din nordul Capitalei, este, ca si celelelate 15 activitati din Romania, o dovada a recunostintei noastre, dar si un act de responsabilitate civica, pe care dorim sa-l transformam intr-o traditie. Am ales anul aniversar al Centenarului Grupului Holcim pentru a ne arata recunostinta fata de oamenii care ne-au fost aproape de-a lungul timpului si ne-am dorit ca toate actiunile de voluntariat sa fie cu adevarat de ajutor pentru fiecare comunitate in parte”, a declarat Daniel Bach, directorul general Holcim Romania.
Holcim a derulat pana acum 15 actiuni de voluntariat dintre cele 16 programate in cadrul campaniei „Impreuna pentru comunitate”. Acestea au acoperit trei domenii distincte, care ating probleme actuale ale comunitatilor din Romania: plantari de copaci, colectare selectiva a deseurilor si reabilitarea unor zone de interes public.
Astfel, la Campulung angajatii Holcim au plantat 14.000 de puieti la marginea orasului, la Oradea ei au „inverzit” malurile raului Crisul Repede, iar la Chitila au infrumusetat zona adiacenta statiei de betoane. Angajatii de la Alesd, Brasov si Timisoara au colectat selectiv deseurile de pe albiile raurilor care marginesc sau traverseaza orasele lor, iar la Pitesti angajatii Holcim au reabilitat zona impadurita a cartierului Trivale.
Angajatii din Campulung, Craiova, Cluj-Napoca, Turda, Ploiesti, Targu-Mures si Satu Mare au ales sa reabiliteze spatii de joaca la gradinite, camine de copii si azile pentru batrani, precum si sa aduca imbunatatiri unor drumuri publice.
Holcim (Romania) S.A. detine 2 fabrici de ciment in Campulung si Alesd, o statie de macinare si un terminal de ciment la Turda, 18 statii ecologice de betoane, 5 statii de agregate, 2 statii de lianti speciali si un terminal de ciment in Bucuresti. Holcim (Romania) S.A. are aproximativ 1.100 angajati.
In 2012, Grupul Holcim sarbatoreste 100 de ani de activitate pe plan mondial si 15 ani de activitate in Romania. Holcim este unul dintre cei mai importanti furnizori de ciment si agregate (nisip si pietris), betoane si asfalt, dar si servicii aferente acestor domenii de activitate. Grupul detine participatii minoritare si majoritare in circa 70 de tari, pe toate continentele.
Comentariile tale pot fi postate aici