Foto. Clienții H&M din Stockholm pot vedea cum sunt transformate hainele vechi într-un produs nou

Rețeaua de fast fashion H&M a lansat un serviciu în Stockholm prin care clienții pot aduce produse vechi și pot vedea tot procesul prin care acestea devin un produs nou. După cinci ore, clienții pot alege un pulover, o pătură pentru bebeluși sau o eșarfă.

Hainele aduse de clienți vor fi spălate și introduse într-o mașinărie numită Looop, care le va dezasambla și le va toca în fibre care apoi vor fi folosite pentru crearea unei noi piese vestimentare.

Întregul proces durează în jur de cinci ore și poate fi văzut de către clienți, din spatele unor geamuri. Compania a transmis că acest procedeu de reciclare nu folosește apă sau chimicale, dar că uneori s-ar putea să aibă nevoie de materiale noi adăugate, însă vor fi din surse sustenabile. Clienții vor putea alege, în schimbul hainelor vechi, un pulover, o pătură pentru bebeluși sau o eșarfă, pentru care vor plăti între 11 și 16 dolari.

Efortul H&M vine pe fondul creșterii volumului de deșeuri textile generate la nivel mondial și a îngrijorărilor că industria de fast fashion are o contribuție majoră la acest trend.

Potrivit Agenției de Protecție a Mediului, în Statele Unite au fost generate, în 2017, 16,9 milioane de tone de deșeuri textile. Rata de reciclare a fost de doar 15,2%, adică 2,6 milioane.

„Industria de fast fashion a avut un impact atât de mare pentru că mare parte din haine nu sunt făcute bine sau sunt făcute din materiale sintetice care nu pot fi reciclate cu ușurință”, a declarat Jackie King, director executiv la Secondary Materials and Recycled Textiles Association, un grup din industria reciclării textilelor, pentru CNN.

În 2013, H&M a lansat un program global de colectare a deșeurilor textile și a stabilit ca toate hainele vândute în magazine să fie, până în 2030, din materiale reciclate sau din surse sustenabile. În prezent, această țintă este 57% îndeplinită, a transmis compania.

„Companiile mari precum H&M și Zara pot avea un impact foarte mare, transformațional asupra industriei și asupra consumatorilor dacă facilitează schimbarea”, a spus Deborah Drew, analist la World Resources Institute.

Citește și: 

VIDEO H&M a lansează campania ”Bring IT” pentru încurajarea colectării hainelor nefolosite

Împotriva fast fashion. 6 modalități prin care să devii un pasionat de modă responsabil

spot_img

Ultimele știri