Secretarul american de stat Hilary Clinton i-a indemnat pe europeni sa nu “iroseasca o criza buna” in cadrul unui discurs in Parlamentul European, informeaza Reuters. Oficialul a vrut sa sublinieze oportunitatea de a reconstrui economiile intr-un stil mai verde.
“Nu o irositi pentru ca poate avea un impact pozitiv asupra schimbarilor climatice si securitatii energetice”, a declarat Hilary Clinton. In prima sa vizita in Europa in calitate de secretar de stat, Clinton a declarat ca SUA au fost neglijente in acest domeniu si nu s-au ridicat la nivelul responsabilitatilor. “Acum, insa, avem ocazia sa demonstram vointa de a confrunta schimbarile climatice”, a declarat Clinton.
De asemenea, secretarul american de stat a salutat vointa Chinei de a se implica in combaterea schimbarilor climatice, declarata cu ocazia unei vizite de luna trecuta.
Europa vede in Statele Unite un aliat puternic pentru negocierile climatice care vor avea loc in Copenhaga in decembrie, dupa ce presedintele Barack Obama a declarat ca lupta impotriva schimbarilor climatice este o problema urgenta, spre deosebire de predecesorul sau George W. Bush.
Europa si-a facut deja planuri de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera cu 20% fata de nivelul din 1990 in urmatorul deceniu, iar Obama a propus o trecere majora spre energiile regenerabile si un sistem de comercializare a certificatelor de carbon.
Foto: Reuters