Hidroelectrica vrea să realizeze o reţea de stații de încărcare pentru mașini electrice

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, are în strategia de investiții din acest an un proiect care vizează relizarea unei rețele de stații de încărcare a mașinilor electrice în cadrul unui proiect bazat pe energie verde.

 

Compania estimează că anul 2022 va fi cel în care stațiile vor fi puse în funcțiune, iar investiția totală este de circa 18 milioane de lei, bani care vor veni din surse proprii și fonduri europene.

Compania nu spune câte stații intenționează să amplaseze, dar a dat câteva detalii despre amplasamentele posibile. Iată exact ce prevede proiectul din strategia de investiții:

Realizarea unui proiect de staţii de încărcare electrică (E-Mobility) cu distribuţie naţională şi în măsura acceptării, achiziţia de automobile electrice pentru flota companiei din Bucureşti şi de pe teritoriul celor 7 sucursale teritoriale.

„Obiectivul general al proiectului vizează amenajarea de stații de încărcare pentru vehicule electrice în parcările sediilor Sucursalelor şi Uzinelor Hidroelectrice, centralelor hidroelectrice amplasate oportun, dar și ale instituțiilor publice (primării, consilii județene) sau în punctele inter modale din țară (aeroport, gări, spaţii puse la dispoziţie de către colaboratorii Hidroelectrica în acest proiect, etc)”, se arată în strategia companiei.

Proiectul implică realizarea de stații de reîncărcare pe teritoriul țării, care vor fi amplasate pe culoarul TEN-T (rețeaua transeuropeană de transport), sprijinind astfel dezvoltarea transportului ecologic şi interconectarea cu restul Europei, în proximitatea centralelor hidroelectrice și a sucursalelor, precum și în București și orașele aflate pe culoar. În România, traseul TEN-T uneşte oraşele Arad, Bucureşti şi Constanţa.

Potrivit sursei citate, stocarea energiei electrice și utilizarea automobilelor electrice la scară națională conduc la creșterea eficienței energetice și la reducerea cotei de energie primară utilizată, precum și la îmbunătățirea calității mediului înconjurător, prin reducerea semnificativă a gradului de poluare.

Parcurile auto ale Hidroelectrica și ale altor entități publice sau private vor putea fi alimentate cu energia astfel stocată.

spot_img

Ultimele știri