Harvard investește, din nou, zeci de milioane de dolari în companii de petrol și gaze, fără să ia în considerare protestele studenților săi. Ei susțin că renumita universitate americană trebuie să rupă legăturile cu aceste companii, ce aduc grave prejudicii mediului înconjurător, și să le retragă o finanțare de 32 miliarde dolari. Însă, acest lucru nu s-a întâmplat, iar universitatea a fost dată în judecată de propriii săi studenți, potrivit The Guardian.
Prima înfățișare în fața curții de apel va avea loc luna viitoare, iar cei care aduc prestigioasa universitate în fața legii sunt șapte studenți ai săi. În 2012, a fost constituită în SUA asociația Divest Harvard, care a organizat mai multe proteste cerând universităților americane să înceteze finanțarea companiilor sau a proiectelor controversate, cum ar fi cele din domeniul petrolier.
Acțiunile studenților s-au soldat cu petiții, manifestații și demonstrații care au fost preluate de mass-media, dar care nu s-au soldat cu niciun răspuns din partea reprezentanților universității. Harvard deține părți importante în exploatările de combustibili fosili, cum ar fi petrolul și gazele naturale. Harvard este o autoritate morală și este important să se retragă de pe o astfel de piață. Retragerea sa ar fi un mesaj deosebit de puternic pentru industria petrolieră care abuzează de resursele naturale și ne distruge planeta, susțin studenții.
Citește și:
Greenpeace: Lego renunță la colaborarea cu Shell
Biserica Anglicană cere Shell și BP să-și limiteze emisiile de CO2