Guvernul britanic vrea sa elimine complet deseurile de plastic „evitabile”, până în 2042

Taxarea pungilor de plastic, finanțarea inovațiilor din industria plasticului și încurajarea vânzării produselor vrac. Iată doar câteva dintre măsurile pe care guvernul britanic ar urma și le asume astăzi, în cadrul unui plan menit să protejeze mediul înconjurător.

poluare plastic uk greenpeace
Foto: Greenpeace

Theresa May ar urma să prezinte astăzi un plan de 25 de ani pentru îmbunătățirea mediului natural, potrivit presei britanice. Printre măsurile anunțate, se numără eliminarea completă a deșeurilor de plastic care pot fi evitate, până în 2042.

ONG-urile de mediu spun însă că planul este prea permisiv, întrucât formulările sunt prea vagi, iar textul nu prevede obligații, ci doar recomandări. În plus, formațiunile reproșează autorităților că termenul stabilit este prea îndepărtat, când, de fapt, măsurile sunt necesare chiar din acest moment.

Deșeurile de plastic, o prioritate

Potrivit jurnaliștilor britanici, planul ar urma să conțină numeroase măsuri pentru reducerea cantității de deșeuri de plastic generată la nivel național. Dintre acestea, menționăm:

  • extinderea taxei de 5 șilingi (0,26 lei) pentru vânzarea de pungi din plastic de unică folosință pentru toate magazinele; în prezent, taxa se aplică doar pentru magazinele cu peste 250 de angajați cu normă întreagă; introducerea ei în 2015 a condus la reducerea cu 90% a consumului de pungi;
  • finanțări pentru inovații în industria plasticului;
  • presiuni pentru ca supermarketurile să amenajeze raioane cu produse vrac;
  • angajamentul de a susține financiar statele în curs de dezvoltare care vor să lupte împotriva poluării cu plastic.

Planul nu se va limita însă doar la recomandări privind gestionarea deșeurilor. Va mai cuprinde acțiuni legate de gestionarea sustenabilă a terenurilor, de conservarea și dezvoltarea naturii și a biodiversității, de îmbunătățirea sănătății cetățenilor cu ajutorul naturii, de gestionare eficientă a consumului de resurse și de reducere a poluării.

ONG-urile de mediu rămân sceptice

Organizațiile ecologiste nu s-au lăsat totuși convinse de promisiunile autorităților britanice. Reprezentanții Greenpeace au declarat pentru BBC că guvernul ratează o oportunitate și că planul nu este suficient de „urgent, detaliat și dur”. Au punctat și faptul că nu se menționează implementarea unor scheme de garanție pentru sticlă, o măsură cunoscută pentru eficiența sa.

Cei de la Friends of the Earth au cerut termene clare pentru punerea în practică a măsurilor recomandate în plan, iar cei de la Wildlife Trusts spun că implementarea lui ar trebui să fie obligatorie ca acesta să fie eficient.

spot_img

Ultimele știri