Guvernul analizează posibilitatea modificării taxei auto

In maxim doua saptamani, o comisie solicitata de Guvern va stabili dacă opinia Curții de Justiție a Comunităților Europene (CEJ), referitoare la ilegalitatea taxei de primă înmatriculare, impune modificarea legislației privind taxa auto, relateaza Mediafax.

Din Comisie vor face parte reprezentanți ai ministerelor Mediului, Transporturilor, Justiției, Economiei și ai Departamentului pentru Afaceri Europene.

La cererea unei instanțe românești, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că taxa de primă înmatriculare încalcă legislația Uniunii Europene deoarece produce un dezavantaj la vânzarea mașinilor second-hand din alte state pe teritoriul României.

Punctul de vedere al Curții a fost emis la cererea Tribunalului Sibiu, ce judecă un proces în care un român a dat în judecată statul deoarece a considerat că taxa de primă înmatriculare este ilegală. Magistrații sibieni au dorit să afle de la CEJ dacă taxa contravine sau nu legislației europene.

Foto: nbcanon.com

Florin Tulbure

spot_img

Ultimele știri