Bilanțul controalelor gropilor de gunoi la nivel național, survenite numirii noului ministru al Mediului, a vizat prevenirea incendiilor, mai în contextul temperaturilor extreme recente.
Gropile de deșeuri vin sub lupa ministrului Mediului: amenzi de peste 2,3 milioane lei și probleme grave în gestionarea deșeurilor descoperite în urma controalelor interjudețene realizate de Garda Națională de Mediu (GNM) alături de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
În topul amenzilor se află Supercom Aninoasa și Eco Sud Ilfov și Teleorman.
Incendii, depășiri de capacitate și lipsă de infrastructură – bilanțul controalelor naționale
În perioada 2–10 iulie 2025, Garda Națională de Mediu, împreună cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a desfășurat un amplu control tematic la toate cele 47 de depozite municipale de deșeuri clasa B din România.
Acțiunea a vizat prevenirea incendiilor, mai ales în contextul temperaturilor extreme din ultima perioadă.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că în urma verificărilor au fost aplicate 31 de amenzi în valoare totală de 1,84 milioane lei.
Cele mai mari sancțiuni au fost date în județele Dâmbovița, Ilfov și Teleorman.
„Am vrut o acțiune completă pe toate gropile cu gunoi municipal, din perspectiva măsurilor luate pentru a preveni incendiile. Majoritatea județelor nu au infrastructură de tratare, reciclăm prea puțin și trebuie să dublăm capacitatea de valorificare a materialelor reciclabile”, a declarat ministrul Mediului.
Nereguli sistemice în majoritatea județelor
Controalele au scos la iveală probleme grave și recurente:
- depozite care nu respectă reglementările de mediu;
- deșeuri netratate, nesortate, aruncate direct;
- instalații nefuncționale și emisii toxice în atmosferă;
- gropi pline cu deșeuri reciclabile, care nu sunt valorificate.
Garda Națională de Mediu a identificat deficiențe majore și în planul prevenției incendiilor.
Inspectorii IGSU au aplicat sancțiuni de 493.000 lei pentru 245 de abateri, printre care lipsa autorizației de protecție la incendiu.
Comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu Andrei Corlan a subliniat faptul că aceste probleme sunt sistemice: „Este al doilea raport național consecutiv cu aceleași concluzii. Soluțiile trebuie să fie legislative, cu sprijin integrat și sistemic.”
Peste 72% din totalul deșeurilor colectate la nivel național ajung la gropile de gunoi, nevalorificate, netratate și, de cele mai multe ori, depozitate necorespunzător, anunță Garda Națională de Mediu.
„În doar 9 zile, Garda Națională de Mediu în colaborare cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a verificat toate depozitele de deșeuri clasa B din România. În urma celor 47 de acțiuni de control în sistem încrucișat am emis 31 de amenzi în valoare de 1.840.000 lei, în ușoară scădere față de 2.140.000 lei cuantum amenzi aplicate în urma acțiunii de control similare ca amploare de anul trecut”, a spus Comisarul General al GNM, Andrei Corlan.
„Experții noștri au constatat nereguli multiple care variază de la tratări deficitare sau chiar inexistente ale deșeurilor, la probleme operaționale majore, toate cu efecte negative asupra mediului,” a subliniat Corlan.
Concluziile indicate de Comisarul General al GNM notează că:
- majoritatea județelor nu au o infrastructură de tratare a deșeurilor;
- cantitatea de deșeuri pe care valorificate prin reciclare „ar trebui” dublată;
- s-au găsit depășiri ale capacităților autorizate la majoritatea operatorilor;
- la nivel operațional s-au descoperit, din nou, numeroase cazuri în care suprafețele maxime sunt nerespectate și neacoperite, nici măcar intermediar;
„Fiind a doua acțiune consecutivă de inspecție și control care relevă rezultate similare, este clar că problemele sunt sistemice și necesită soluții integrate, inclusiv ajustări legislative”, concluzionează Comisarul General al Gărzii Naţionale de Mediu.
„Noi încă ducem peste 72% din deșeurile generate la groapă, într-o infrastructură care se dovedește deja depășită,”
a subliniat Corlan.
„Este al doilea raport în urma unei acțiuni naționale care se întoarce cu aceleași concluzii și rezultate. Devine limpede că soluțiile corecte sunt de ordin legislativ și au nevoie de un sprijin sistemic și integrat”, a insistat Comisarul General al GNM.
Ce propune Garda Naţionala de Mediu în zona operațională și legislativă:
- Stimularea valorificării, printr-o tarifare corectă a depozitării deșeurilor și prin alte mecanisme de natură financiară. Tarifele de depozitare sunt reduse, în comparație cu costurile de tratare. În sistem actual, nici UAT-urile și nici agenții economici nu își găsesc o rațiune economică pentru a investi și încuraja economia circulară.
- Update legislativ în zona regimului deșeurilor și cel al salubrității localităților. Atribuțiile în acest moment sunt menținute într-o zonă ambiguă ceea ce împiedică atât trasabilitatea deciziilor cât și a responsabilităților.
- ADI-urile trebuie să capete responsabilitate directă pe partea de performanță, prin lege.
- Stabilirea unor praguri inferioare de expunere la poluanți, concomitent cu elaborarea unor indicatori specifici de monitorizare a poluării olfactive (care acum nu este asimilată unei zone de risc de sănătate publică).
De ce este nevoie în cadrul GNM:
Garda Natională de Mediu afirmă ca rata de absorbție a fondurilor din PNRR este de 100% direcționată „semnificativ” în zona controlului de deșeuri.
De la 1 septembrie GNM devine o instituție digitalizată. Noile capacități tehnologice și digitale, spun reprezentantii GNM, sunt destinate creșterii eficienței în activitatea de control, inspecție și verificare.
Beneficiile acestei dotări noi ar trebui să se vadă și în sporirea frecvenței și eficienței acțiunilor recurente de control la depozitele de deșeuri.
Totodată, datele colectate de GNM din teren ar putea sta la baza unor modificări de politici publice în zona gestionării deșeurilor.
GNM mai spune că efectivele instituției necesită o creștere.
Cazul Aninoasa – cel mai dificil caz din 139 de incendii izbucnite în primele 6 luni ale anului 2025
Conform unui răspuns oficial al IGSU la solicitarea Green Report, instituția responsabilă cu coordonarea operațiunilor de stingere a incendiilor, inclusiv a celor produse pe amplasamentele gropilor de gunoi, a comunicat că aceste misiuni sunt adesea dificile din cauza suprafețelor extinse afectate, a accesului limitat și a degajărilor de fum cu potențial toxic.
Informațiile furnizate în exclusivitate de IGSU prezintă faptul că:
În semestrul I al anului 2025 s-a intervenit pentru stingerea a 139 de incendii izbucnite la gropi de gunoi, cu 16% mai puține față de perioada similară a anului 2024 (166 de intervenții), durata medie a intervențiilor fiind de aproximativ 4 ore.
Pentru gestionarea acestor evenimente au fost angrenate 1.253 de forțe (dintre care 846 din cadrul IGSU), cu un total de 285 de mijloace tehnice (din care 265 aparținând IGSU).
Cea mai amplă intervenție, atât din perspectiva duratei, cât și a resurselor angrenate, a fost cea desfășurată pentru stingerea incendiului izbucnit pe amplasamentul centrului de gestionare a deșeurilor din localitatea Aninoasa, județul Dâmbovița. Acțiunile de intervenție s-au desfășurat în condiții dificile și neîntrerupt în perioada 24 iunie, ora 17:00, până la lichidarea incendiului în data de 28 iunie, ora 18:05.
Cazul Bistrița-Năsăud: incendiu la groapa de la Tărpiu
Un exemplu concret este incendiul izbucnit pe 28 iunie la depozitul de deșeuri CMID Tărpiu, comuna Dumitra, județul Bistrița-Năsăud. Acesta este un depozit nou-construit, cu fonduri europene, care nu ar fi trebuit să aibă probleme dacă era gestionat corespunzător.
Gazele din depozit trebuiau evacuate. Adăugarea de straturi de pământ cu care să se acopere deșeurile nu ar fi permis extinderea incendiului pe verticală și in profunzime.
Conform GNMBN, focul s-a extins rapid pe o suprafață de 400-500 mp, fiind favorizat de temperaturile ridicate și vântul puternic.
În urma incidentului, Garda de Mediu a amendat operatorul cu 50.000 lei. Comisarii au constatat că nu au fost respectate condițiile din autorizația integrată de mediu, iar ANMAP BN a înregistrat depășiri ale concentrației de NH2 în aer.
Conform ISU BN, incendiul izbucnit în cursul după-amiezii zilei de sâmbătă, 28 iunie 2025 la centrul de colectare a deșeurilor din localitatea Tărpiu, județul Bistrița-Năsăud, a fost lichidat abia după 24 de ore în ziua de duminică, 29 iunie, în jurul orei 17.00.
Pompierii militari au acționat cu mai multe autospeciale de intervenție fără întrerupere timp de peste 24 de ore, în condiții dificile, pentru stingerea focarelor și limitarea propagării incendiului, sprijiniți de utilajele și resursele puse la dispoziție de operatorul economic.
Ce promit autoritățile?
Autoritățile promit măsuri ferme:
- continuarea și extinderea controalelor;
- implementarea Legii mirosului și a unor norme clare;
- reglementarea pieței de produse second-hand;
- întărirea capacității Gărzii de Mediu pentru utilizarea echipamentelor digitale achiziționate prin PNRR (drone, bodycam-uri).
Totodată, Ministerul Mediului lucrează la modificări legislative pentru clarificarea atribuțiilor și stimularea economiei circulare prin tarifare corectă și obligații pentru ADI-uri.
„Este momentul să tratăm gestionarea deșeurilor nu doar ca o obligație de mediu, ci ca o politică de sănătate publică”, a declarat ministra Diana Buzoianu.
România are nevoie urgentă de o reformă profundă în domeniul gestionării deșeurilor, cu accent pe prevenirea incendiilor, tratarea și reciclarea eficientă și o legislație clară care să tragă la răspundere toți actorii implicați.