O investigație Greenpeace a arătat că 241 de camioane pline cu deșeuri din plastic ajung în fiecare zi din toată Europa în Turcia, iar o parte dintre acestea sunt depozitate și arse ilegal.
Ambalajele găsite de activiștii de la Greenpeace în provincia Adana, din sud-vestul Turciei, proveneau de la 3.000 kilometri distanță: din Marea Britanie. În zece depozite ilegale din această zonă, investigatorii au găsit deșeuri din plastic aruncate ilegal la marginea drumurilor, pe câmpuri sau vărsate în ape. În multe cazuri, deșeurile ardeau sau fuseseră arse. Plastic din Marea Britanie a fost găsit la toate aceste puncte, iar cel din Germania a fost găsit în majoritatea acestora.
„E clar că Marea Britanie ar trebui să recicleze mai mult pe plan intern și de aceea suntem deciși să interzicem exporturile de deșeuri de plastic către țările non-OECD și să oprim exporturile ilegale, inclusiv către țări ca Turcia, prin controale mai stricte. Marea Britanie este lider mondial în abordarea poluării cu plastic și propunerile noastre privind responsabilizarea producătorilor de ambalaje, introducerea unei taxe și obligativitatea urmăririi electronice a deșeurilor vor crește rata de reciclare, vor reduce volumul de deșeuri și vor stopa infracționalitatea”, a arătat Ministerul Mediului din Marea Britanie, potrivit BBC.
Turcia a primit aproape 40% din exporturile de deșeuri de plastic ale Marii Britanii anul trecut, o creștere de aproape 18 ori față de 2016: de la 12.000 de tone, exporturile au crescut la 210.000 de tone.
„Așa cum arată acest nou raport, deșeurile de plastic care vin din Europa către Turcia reprezintă o amenințare pentru mediu, nu o oportunitate economică. Importurile ilegale de deșeuri de plastic nu fac decât să sporească problemele în sistemul de reciclare din Turcia. În jur de 241 de camioane de deșeuri de plastic ajung în fiecare zi în Turcia din Europa și ne copleșesc. După ce vedem din date și din teren, continuăm să fim cea mai mare groapa de deșeuri din plastic a Europei”, a declarat Nihan Temiz Ataș, de la Greenpeace Mediterranean, stabilit în Turcia.
„Este îngrozitor să vedem cum arde gunoiul nostru pe marginea drumurilor din Turcia. Trebuie să încetăm să mai trimitem deșeuri în alte țări. Principala problemă este producția excesivă. Guvernele trebuie să preia controlul asupra problemei plasticului. Ar trebui să interzică exporturile de plastic și să reducă plasticul de unică folosință. Deșeurile germanilor trebuie gestionate în Germania. Știri recente anunță că în jur de 140 de containere pline cu plastic din gospodăriile din Germania așteaptă în porturile turcești. Guvernul nostru trebuie să le recupereze imediat”, a transmis Manfred Santen, de la Greenpeace Germania.
În România, Organizațiile Greenpeace și Zero Waste vin în ajutorul celor care vor să acționeze atunci când simt miros puternic de fum, în special noaptea și în weekend, și bănuiesc că acesta provine de la arderea deșeurilor. Ghidul realizat de ONG-uri explică pe scurt cum poate fi raportată o incendiere către autorități și cum poate fiecare contribui la un mediu mai curat, zi de zi.