Tone de metale prețioase ar putea ajunge în mediul înconjurător, susțin reprezentanții Greenpeace, care acuză lipsa de transparență a companie sud-coreene Samsung privind eliminarea modelului de smartphone Galaxy Note 7. Potrivit calculelor realizate de Institutul Oeko, cu sediul în Germania, cele 4,3 milioane de smartphone-uri rechemate conțin mai mult de 20 de tone de cobalt, peste o tonă de wolfram, o tonă de argint, 100 de kilograme de aur și între 20 și 60 kg de paladiu.
Cu toate că a rechemat la nivel mondial modelul Galaxy Note 7, Samsung nu a oferit o explicație oficială pentru telefoanele defecte. De asemenea, compania a spus că nu va recicla telefoanele returnate și, de asemenea, nu a oferit mai multă explicații.
Samsung are acum oportunitatea de a fi un exemplu pentru industrie. Va recupera și reutilizara metalele prețioase și alte materiale valoroase din aceste 4,3 milioane de dispozitive pentru a evita un dezastru ecologic sau va pur și simplu le arunca? Noi lansăm o petiție la nivel mondial prin care solicităm Samsung să nu arunce telefoanele și să profite de această șansă pentru a-și reconsidera complet modul în care proiectează și produce produsele sale”, a declarat Jude Lee, senior IT Greenpeace în Asia de Est.
Milioane de telefoane au fost retrase la nivel mondial, după o serie de cazuri în care bateriile Samsung Galaxy Note 7 au explodat. Samsung se aștepta să vândă 14 milioane de astfel de dispozitive în primele două luni de la lansare oficială. Până în prezent compania a produs 4,3 milioane de dispozitive și a vândut 1,8 milioane în mai mult de 10 țări, inclusiv Coreea de Sud, Statele Unite ale Americii, Canada, Mexic, Australia, Noua Zeelandă, Singapore, Taiwan, Emiratele Arabe Unite și China.
Galaxy Nota 7 a avut un impact negativ asupra reputației Samsung, iar aruncarea la groapa de gunoi a 4,3 milioane de telefoane ar ridca suspiciuni la modul în care Samsung înțelege să sprijine „economia circulară”.
Situația nu este singulară. În 1995, ca urmare a unui defect la în telefoanele Anycall, Samsung a rechemat 150.000 de astfel de telefone pe care le-a incinerat.
Toată industria electronică și producătorii de smartphone-uri ar trebui să învețe din acest incident și să proiecteze produse care pot fi mai ușor reparate, reciclate sau reutilizate”, susține Elizabeth Jardim, Greenpeace SUA.
În luna august, Greenpeace a publicat rezultatele unui studiu care a demonstrat că mulți oameni consideră că producătorii de telefoane ar trebui să fie mai responsabili în a asigura clienților mijloacele de a recicla telefoanele. Mai mult de jumătate dintre respondenții intervievați sunt de acord că producătorii scot, anual, prea multe modele.