Rezultatele ediției 2017 a Green Business Index (GBI) demonstrează creșterea interesului companiilor pentru protejarea mediului înconjurător și arată că firmele înțeleg tot mai mult că simpla respectare a legislației nu este totuna cu performanța și competitivitatea.
Deși numărul de companii înscrise în competiție nu a crescut substanțial de-a lungul anilor, faptul că avem între cei peste 450 de participanți majoritatea companiilor din Top100, cât și faptul că sunt consecvenți în participare, ne bucură și dau valoare deosebită proiectului nostru. Am putut vedea în majoritatea cazurilor cum performanțele și grija față de mediu a acestor companii a crescut de la an la an, și, fapt interesant, am observat că această preocupare nu a diminuat competitivitatea lor, ci dimpotrivă, le-a inspirat inovația și le-a făcut să conștientizeze că performanțele de mediu și profitul nu sunt antagonice. Green Business Index este un proiect de succes și un avantaj competitiv pentru toate companiile participante, ele fiind astfel mai bine înzestrate pentru a evalua obiectiv performanțele de mediu și pentru a identifica și gestiona mai bine riscurile și provocările în acest domeniu important al afacerilor lor”, a declarat Raluca Fiser, președinte Green Revolution.
[box type=”info” ]Raportul final Green Business Index 2017 poate fi descarcat de AICI [/box]
Cele mai sustenabile companii din România, premiate pentru performanțele în protecția mediului
Asociația Green Revolution premiază cele mai performante 15 companii românești în domeniul protecției mediului și al economiei circulare din anul 2017.
Premiile survin ca urmare a participării companiilor la competiția anuală Green Business Index (GBI), barometrul responsabilității companiilor românești față de mediu începând din 2010.
Utilizând gratuit o platformă online de evaluare, proiect unicat în Europa, peste 450 de companii din România au putut să își evalueze în 2017 performanțele în managementul și protejarea mediului înconjurător, să își măsoare amprenta de carbon și gradul de adaptare a afacerilor lor la cerințele economiei circulare, totul raportat la standarde internaționale.
Astfel, printre rezultatele-cheie ale Green Business Index 2017, s-au remarcat următoarele:
– circa 77% dintre companii au introdus alocarea multi-level a responsabilităților pentru performanțele de mediu, ceea ce semnalează o îmbunătățire considerabilă a percepției importanței aspectelor de mediu la nivelul conducerii companiilor;
– 60% au indicat că riscurile de mediu au legătură directă cu riscurile reputaționale
– 64% au folosit instrumente de design ecologic a produselor lor
– 45.3% și-au redus consumurile de apă, iar 73% au derulat programe voluntare pentru identificarea și diminuare pierderilor de apă în procesele de producție sau pe amplasamentele lor
– s-a triplat proporția companiilor care au implementat sisteme de management energetic față de ediția anterioară
– 78% dintre companii au implementat măsuri de eficiență energetică, iar 45% au generat reduceri imediate ale consumurilor de energie și implicit a emisiilor de gaze cu efect de seră
– 43% dintre companii și-au redus emisiile atmosferice față de anul anterior, chiar în condițiile în care nu au existat reduceri ale volumului producției
– o treime dintre companii au înregistrat scăderi ale cantităților de deșeuri generate, în efortul de a îmbunătăți utilizarea resurselor
– 52% dintre companii au un parc de vehicule în clasele Euro V și VI.
DHL International România, cea mai responsabilă companie față de mediu
DHL International România a fost desemnată cea mai responsabilă companie față de mediu în cadrul ediției Green Business Index 2017, pentru că a demonstrat, în cursul anului de raportare, că și-a mobilizat resursele și și-a administrat afacerile astfel încât să asigure prosperitatea și profitabilitatea pe termen lung, luând în calcul aspectele de mediu în activitățile sale curente.
[box type=”info” ]
Clasamentul general GBI 2017
Locul 1: DHL International Romania SDRL
Locul 2: TAKATA Romania Fabrica de Centuri S.R.L.
Locul 3: ROMRADIATOARE SA
[/box]
Premiul național pentru circularitate a fost câștigat de DAR DRAXLMAIER ROMANIA SRL.
În urma evaluării activității companiilor pe domeniile de evaluare a performanțelor de mediu, cu relevanță majoră pentru protecția mediului, alte companii câștigătoare au fost: Sisteme de Productie Cablaje SRL, Wabag Water Services SA, JW Marriott Bucharest Grand Hotel, GRAPHTEC DESIGN SRL, ELSACO Electronic SRL, RELEE SA SRL, PANDORA PROD SRL, Nimet SRL, Preh Romania SRL, Hutchinson SRL, Autolog Greenline SRL.
Companiile evaluate la ediția 2017 a proiectului Green Business Index au furnizat informații referitoare la anul de raportare 2016.