Grădina din cutie, o soluție pentru fermierii urbani

Pentru fermierii începători care nu au șansa de a-și urma pasiunea la țară, există soluția unei “grădini în cutie”. Grădina CropBox are o suprafață cât două locuri de parcare unul lângă altul și e realizată dintr-un container reciclat. 

farm7

În “grădina din cutie” poți crește aceeași cantitate de salată cât pe un acru de pământ. Dacă vrei să cultivi mai multă salată pe aceeași suprafață, poți suprapune până la cinci containere.

“Cel mai mare avantaj este posibilitatea de a închiria un întreg sistem de cultivare”, spune Ben Greene care a colaborat cu Williamson Greenhouses pentru a realiza CropBox. În mod normal, ar trebui să cumperi o seră de 50.000 de dolari pentru a cultiva salata, spune el, iar dacă pierzi contracte sau clienți, rămâi cu paguba. În plus, pentru a avea grijă de o seră ai nevoie de abilități pe care le poți dezvolta în ani de zile.

CropBox, în schimb, e făcută să funcționeze mai mult sau mai puțin automat. În interior, plantele cresc pe mai multe niveluri cu lumini incorporate și cu un sistem de circulație a apei și nutrienților. Senzorii măsoară totul de la temperatura rădăcinilor plantelor până la nivelul de dioxid de carbon și intensitatea luminii. Toate elementele pot fi monitorizate și ajustate de pe telefonul mobil. Sistemul include chiar o camera video prin care poți monitoriza cum crește planta.

farm2

Spre deosebire de grădinile clasice sau de sere, în care culturile sunt limitate la una sau două pe an, CropBox poate avea opt cicluri pe an. Deocamdată grădina din cutie e valabilă în Statele Unite, dar așteptăm ca ideea să fie preluată și în Europa.

Sursa: fastcoexist.com

Puteți citi și:

Curățenie de primăvară la Moara lui Assan, care ar putea deveni o grădină urbană comunitară

Grădina verticală din balcon care are sistem încorporat de hrănire cu compost

spot_img

Ultimele știri