Una dintre cele mai înalte subspecii de girafe, pe cale de dispariție

Masai este acea specie de girafă reprezentativă, la care te gândești, fără să știi, atunci când auzi de acest animal. În ultimii 30 de ani, au dispărut aproape 50% dintre girafele din această specie, iar acum sunt pe cale de dispariție.

Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN), o autoritate globală care se ocupă de conservarea speciilor de plante și animale sălbatice, a anunțat că girafele Masai, o subspecie răspândită în Kenya și Tanzania, sunt acum pe cale de dispariție.

Potrivit estimărilor, au mai rămas 35.000 de astfel de girafe, după ce populația lor a scăzut dramatic, cu aproape 50%, în ultimii 30 de ani. În același interval de timp, populația totală de girafe din Africa a scăzut cu 40%.

Girafele Masai sunt reprezentative”, a spus Tanya Sanerib, director internațional al Centrului pentru Diversitatea Biologică, pentru National Geographic. „Pentru că sunt una dintre cele mai înalte subspecii de girafe, sunt chintesența acestui animal, când te gândești la girafe. Este un semnal de alarmă, o știre devastatoare, ca această subspecie să fie declarată pe cale de dispariție”.

specii protejate

Din nouă subspecii de girafe, Masai și girafa somaleză sunt pe cale de dispariție, iar girafele Nubian și Kordofan, sunt pe cale de dispariție – nivelul critic.

Cauzele principale sunt braconajul și schimbarea utilizării terenurilor. În Kenya și Tanzania, vânarea girafelor este ilegală, dar cele din subspecia Masai sunt braconate pentru piele, carne, oase și cozi.

Potrivit estimărilor, între 2 și 10 procente din populația acestora sunt vânate ilegal, anual, în Parcul Național Serengeti, Tanzania. Braconajul a crescut din cauza conflictelor civile și a piețelor cu produse obținute din părți ale girafelor, cum ar fi bijuterii pentru coafuri sau sculpturi din oase. Există chiar și un mit, la nivel local, că măduva osoasă a acestor animale, precum și creierul, vindecă HIV și SIDA.

Dispariția girafelor a survenit și în urma faptului că așezările umane s-au dezvoltat și s-au extins spre ceea ce erau zone sălbatice.

„Ele sunt megafauna uitată, ca să zic așa”, a spus Julian Fennessy, co-fondator al Fundației pentru Conservarea Girafelor. „Din păcate, pur și simplu ne-au scăpat, în timp ce alte specii, precum elefanții, rinocerii, leii au primit mai multă atenție”.

Sanerib spune că mai avem foarte multe lucruri de descoperit și de învățat de la girafe. De exemplu, au un sistem circulator complex care ar putea ajuta la înțelegerea tensiunii arteriale ridicată la oameni. De asemenea, oamenii de știință au descoperit că acestea murmură noaptea, dar nu au reușit să afle de ce.

spot_img

Ultimele știri