Text de Raul Pop, Director de Programe, Asociația ECOTECA
Recent invitat în cadrul conferinței Green Report „Economie circulară. Impactul SGR și perspective pe 2024”, am discutat, în compania unora dintre cele mai importante voci din domeniu, despre provocările și oportunitățile privind gestionarea deșeurilor pentru anul următor.
Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), implementat recent, a început să influențeze pozitiv atitudinea consumatorului față de ambalajele goale, comportamentele legate de colectare (cel mai vizibil în retail), însă a scos la suprafață și detalii în general mai puțin vizibile.
Unul dintre marile succese ale SGR este creșterea implicării populației. Până acum, au fost colectate peste 100.000 de tone de materiale reciclabile prin acest sistem, adică 10% din totalul deșeurilor reciclabile de ambalaje colectate de la populație în România. Până la sfârșitul anului, acest volum aproape se va dubla, ceea ce reprezintă o schimbare notabilă în modul de gestionare a deșeurilor reciclabile.
Totuși, problemele logistice rămân o barieră constantă. Deși există un număr semnificativ de retaileri înregistrați în sistemul SGR, doar 17.000 din cei 75.000 returnează garanția către consumatori. Adică unul din cinci.
Mai sunt încă necesare ajustări în infrastructura de colectare, în special în mediul rural și în rândul micilor comercianți, care întâmpină dificultăți în a intra și apoi în a respecta regulile impuse de un sistem logistic la o asemenea anvergură.
Întotdeauna, una dintre provocările majore ale gestionării deșeurilor în România a fost lipsa datelor cantitative precise. În prezent, doar aproximativ 13% din totalul deșeurilor municipale sunt reciclate. Dar noi nu știm asta din raportări interne, curente și accesibile, ci o aflăm de la UE, cu o întârziere de 2 ani.
Lipsa accesului la date de lucru face dificilă monitorizarea progresului și conduce la decizii hazardate sau la lipsa lor. Deși SGR oferă date aproape în timp real, colectarea publică a deșeurilor rămâne un proces opac și necentralizat. Fără aceste date clare, este greu să luăm deciziile corecte pentru a avansa către o economie circulară eficientă. Nu știm care județe stau mai bine sau care sunt cele care au nevoie să accelereze mai decis.
Capacitățile de reciclare, puse în fața unui val de, iată!, doar 10% din cantitățile necesar a fi reciclate de România, dau deja semne de oboseală. După 20 de ani de când România tot reciclează ambalaje de ordinul unor milioane de tone (!!!), la apariția primei 100,000 de tone dau semne de supraîncărcare. Sau, în cuvintele însuși ministrului mediului, multe firme care până acum reciclau „pe hârtie” s-au închis de când a apărut SGR.
Acest aparent paradox merită propria lui discuție, nu voi intra în detalii suplimentare acum. Le mai găsiți online prin presă, oricum, la o căutare după „DIICOT”.
Reciclarea sticlei rămâne o problemă importantă. În România, o mare parte din sticla colectată este exportată pentru reciclare, ceea ce afectează economia locală și subminează eforturile de a dezvolta o economie circulară internă robustă. În cuvintele celor direct implicați, „nu închidem cercul”.
Este crucial să investim în capacități de reciclare a sticlei în România pentru a reduce dependența de piețele externe și pentru a crea o industrie sustenabilă, care să sprijine atât colectarea, cât și procesarea locală a sticlei.
Dar nu doar sticla are nevoie de capacități suplimentare. Deocamdată nu reciclăm deșeuri textile sau cea mai mare parte a deșeurilor din construcții și demolări. Iar în ceea ce privește deșeurile biodegradabile pare că toți ne-am resemnat cu ideea că nici nu o vom face vreodată.
Revenind la SGR, în prezent, România are în funcțiune aproximativ 3.800 de RVM-uri (automate de colectare), un număr mic la o populație de 19 milioane de locuitori. Spre comparație, Irlanda, cu doar 5 milioane de locuitori, are un număr similar de automate, deci și nouă ne-ar fi necesare de cca. 4 ori mai multe decât avem acum.
Această discrepanță, cuplată și cu numărul mare de magazine care deocamdată nu acceptă ambalaje goale, pune presiune pe punctele de colectare existente, iar cetățenii sunt adesea nevoiți să aștepte la cozi lungi sau să caute alternative pentru returnarea ambalajelor.
Este necesară o extindere rapidă a numărului de RVM-uri și puncte de colectare, mai ales în zonele rurale și orașele mai mici, unde accesul la astfel de automate este limitat.
Viitorul economiei circulare în România depinde de investiții și ajustări critice. Pentru a atinge obiectivele stabilite prin Acordul de la Paris, care prevăd reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030, este esențial să consolidăm economia circulară. Produsele care se folosesc pe o perioadă mai lungă sau cele care măcar se reciclează au amprente reduse de carbon prin comparație cu produsele noi. Iar dacă produsele noi vin de peste mări și țări (adesea literalmente) emisiile lor de carbon sunt cu atât mai însemnate.
Avem însă nevoie:
- de educație pentru un consum responsabil,
- infrastructură pentru reparare,
- răspundere extinsă a producătorului și asupra durabilității produselor lui,
- servicii publice alternative (spre exemplu transport public sau achiziții verzi),
- investiții majore în infrastructura de reciclare,
- politici publice coerente și sprijinirea tuturor actorilor din lanțul de gestionare a deșeurilor,
- materiile prime provenite din reciclare au nevoie de asigurarea unei piețe de desfacere, altfel reciclatorii se blochează în stocuri nevandabile. Altfel, ajungem să reciclăm “mai mult decât putem duce”.
SGR este doar primul pas în modernizarea gestionării deșeurilor din România. Deși funcționează de mai puțin de un an, a reușit deja să schimbe modul în care sunt gestionate materialele reciclabile și să pună bazele unui sistem mai transparent, mai eficient și mai incluziv.
Totuși, mai sunt multe provocări de rezolvat, mai ales în ceea ce privește extinderea infrastructurii și accelerarea proceselor logistice și de decontare. România este pe drumul spre o economie circulară funcțională, însă de-abia acum pare că începe să întrezăreasca reglajele de parcurs necesare.
Cu o bună guvernanță, așezată pe decizii bazate pe date și pe responsabilități individuale clare, avem șansa să fim “tigrul [reciclator al] Europei”. Dar, între timp, mai trebuie să vâslim peste valul următoarelor alegeri.
