Guvernul german a revizuit în jos previziunile pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2020, renunţând la un obiectiv considerat nerealist încă de acum mulţi ani, dar a promis că va recupera decalajul cât mai repede posibil.
În loc să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 40% față de nivelurile din 1990, cea mai mare economie a Europei va gestiona reduceri de doar 32%, se arată în raport anual al climatului pentru 2017, semnat de cabinetul cancelarului Angela Merkel.
Scăderea cu opt puncte procentuale se traduce în aproximativ 100 de milioane de tone de dioxid de carbon (CO2) pompate anual în aer.
Politicienii germani au recunoscut deja că nu vor îndeplini obiectivul pentru 2020 în negocierile pentru realizarea unei coaliţii între conservatorii conduşi de Angela Merkel şi social-democraţii de la SPD, finalizate în luna februarie a anului trecut.
”Trebuie cât mai urgent să revenim pe drumul cel bun pentru a ne atinge obiectivul de 40% cât mai curând posibil”, a îndemnat Ministrul Mediului Svenja Schulze, fără să avanseze un termen limită. ”aspectul pozitiv este faptul că ne sunt cunoscute instrumentele care ne vor ajuta să ne atingem scopul, spre exemplu energiile regenerabile şi electromobilitatea”.
Ministerul Mediului a acuzat trei factori principali pentru progresul mai lent: supraestimarea cantității de CO2 economisită în cadrul planurilor existente, o creștere economică și a populației mai rapidă decât cea preconizată.
Diferenţa dintre obiectivul iniţial şi varianta sa revizuită ”ar putea să crească în continuare”, avertizează guvernul
În decursul ultimelor decenii, au fost mai multe nereuşite în domeniul politicilor climatice care nu pot fi rezolvate într-un timp limitat, a recunoscut ministrul mediului, Svenja Schulze, din partea formaţiunii social-democrate SPD, într-un comunicat care prezintă noul plan climatic german.
Germania, considerată în trecut locomotiva politicilor climatice a Europei, este încetinită de contradicţiile obiectivelor propuse. Până în 2022 trebuie să renunţe la energia nucleară, măsură care implică însă menţinerea în funcţiunea a centralelor foarte poluante pe bază de cărbune. În domeniul transporturilor, industria auto şi guvernul se opun în egală măsură interzicerii maşinilor cu motoare termice, în special a discreditatului diesel.
Germania are ca obiectiv să reducă emisiile de CO2 cu 80-95% până în 2050 față de 1990 și este semnatar al acordului de la Paris din 2015 care are ca scop limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius.
Dar guvernul trage uneori direcții contradictorii, îndreptându-se către cărbune pentru a compensa decizia lui Merkel din 2011 de a închide toate centralele nucleare până în 2022 și de a sprijini industria auto de a se axa pe motorul cu combustie internă.