Cancelarul german Angela Merkel a aprobat miercuri cadrul necesar pentru a schimba legislația privind energia regenerabilă și pentru a controla dezvoltarea din domeniu, pe motiv că acestea cresc costurile energiei și pun presiune pe rețeaua energetică națională. Legea ar trebui să intre în vigoare începând cu 2017.
După o întâlnire cu liderii celor 16 state germane, cancelarul a hotărât să limiteze expansiunea proiectelor eoliene onshore la o capacitate de 2.8 gigawatti pe ani – cam cât generează 1.000 de turbine. Referitor la energia solară, a limitat producția viitoare la 600 megawatti. Reprezentanții autorităților locale și centrale nu s-au înțeles însă în ceea ce privește limitarea producției de biomasă.
În viitor, guvernul nu va mai aloca subvenții garantate afacerilor din domeniul energiilor regenerabile, ci va introduce un sistem competitiv, bazat pe licitații. Tehnologiile solare mai mici de 750 de kilowatti vor fi însă exceptate, întrucât statul german nu vrea să descurajeze instalarea de panouri solare pe case.
De ce limitează Germania producția de energie regenerabilă
Subvențiile generoase au condus la exploziaproducătorilor de energie regenerabilă. Anul trecut, o treime din energia Gemaniei a fost asigurată din resurse regenerabile.
De aceea, autotitățile au considerat că este nevoie de o reformă legislativă pentru a tempera entuziasmul antreprenorilor, dar și pentru a nu depăși cu mult obiectivul asumat. Germania și-a propus ca, până în 2025, să asigure între 40 și 45% din necesarul energetic din surse regenerabile.