Gazeta de Sud: Potop in Moldova

Situatie disperata si imagini de cosmar in Suceava, unde precipitatiile cazute toata noaptea au acoperit aproape tot judetul. Digul de aparare al municipiului Suceava s-a fisurat, iar apa a intrat in mai multe gospodarii, in bazarul orasului si pe cateva platforme industriale. Un copil de 15 ani s-a inecat in raul Suceava, la intrarea in localitate.

Peste 400 de gospodarii sunt inundate. Puhoaiele din ultimele doua zile au izolat zeci de catune, au rupt poduri si podete si au lasat sute de oameni fara un acoperis deasupra capului. Satul Tibeni a fost izolat de comuna Satu Mare dupa ce raul Suceava, care trece prin zona a iesit din matca. Peste 150 de locuinte au fost izolate in urma revarsarii raului. Apa a ajuns pana la nivelul acoperisurilor, iar oamenii au ramas blocati in poduri si in copaci si au cerut ajutorul pompierilor. Localnicii povestesc ca viitura le-a luat totul in cateva minute. Subprefectul judetului Suceava, Orest Onofrei, a declarat ca apa a ajuns la doi metri pe drumuri, iar peste 200 de oameni au ramas blocati in curtile inundate. Autoritatile au inceput deja operatiunile de salvare a sinistratilor. Mai mult decat atat, un copil s-a inecat ieri in raul Suceava, care traverseaza cartierul Itcani din municipiul Suceava. Doua localitati, Dornesti si Fratauti, au fost afectate in urma unei viituri pe acelasi rau. Digul de protectie al orasului Suceava s-a fisurat ieri-dimineata, iar apa a ajuns in cartierul Itcani. Alt dig de protectie, cel din localitatea Horodnic, a cedat. Pentru ca exista pericolul inundarii zonei, autoritatile au anuntat ca vor evacua localitatile Horodnicul de Sus si Fratauti. La Sucevita si Putna, autoritatile au evacuat deja zeci de familii. La Radauti si Voitinel mai multe case au luat foc dupa ce au fost lovite de trasnete. La Tarnita, pompierii au scos apa din iazul de decantare de teama ca un perete de steril s-ar putea prabusi. Podul din localitatea suceveana Marginea a cedat ieri-noapte dupa ce a plouat torential aproape doua zile. Apele Sucevitei s-au umflat si au distrus pilonul central de sustinere. Stalpul s-a scufundat cativa metri, iar podul s-a rupt in doua. Pompierii nu mai fac fata solicitarilor si au cerut ajutorul colegilor de la Botosani, care au mai trimis un echipaj al ISU dotat cu motopompe si barci pneumatice. In Suceava, canalizarea nu a mai facut fata ploii si mai multe cartiere au fost inundate. Apele raului Suceava au iesit din matca si amenintau podul de la Itcani, aflat chiar in oras. Pe pod, Politia Rutiera a limitat circulatia, iar accesul masinilor de mare tonaj era interzis.

Motorina si apa pentru sinistrati

30 de tone de motorina si 17.000 de litri de apa minerala vor fi trimise de MIRA pentru ajutorarea persoanelor afectate de inundatiile din Suceava si Iasi, informeaza un comunicat al MIRA. Ministerul Internelor si Reformei Administrative (MIRA) va trimite in judetul Suceava 30 de tone de motorina si 12.000 de litri de apa minerala, iar in judetul Iasi – localitatea Costesti – 5.000 de litri de apa minerala, care vor fi distribuite cu sprijinul autoritatilor publice locale. Totodata, un elicopter -MI-8/17-al Inspectoratului de Aviatie al Ministerului Internelor si Reformei Administrative a decolat ieri, in jurul orei 14.30 catre Suceava, urmand sa fie folosit pentru interventii in cazul inundatiilor.

La misiune au participat, alaturi de echipajul elicopterului, luptatori din cadrul Brigazii Speciale de Interventie a Jandarmeriei, specializati in salvare de persoane. Potrivit comunicatului, in urma precipitatiilor abundente din ultimele zile, lucratorii institutiei au intervenit, alaturi de autoritatile locale, in judetele Botosani, Harghita, Iasi, Maramures, Neamt si Suceava, pentru inlaturarea efectelor acestor fenomene meteorologice. 318 persoane au fost evacuate, iar alte 126 au fost izolate de ape.

spot_img

Ultimele știri