Doljul isi va mari suprafata forestiera cu cel putin 900 de hectare de padure in perioada 16 martie – 15 aprilie. „In acest interval, Directia Silvica (DS) deruleaza "Luna plantarii arborilor", un eveniment care in curand va implini un secol de la infiintare“, a declarat Alchiu Caraghiaur, purtatorul de cuvant al DS Craiova. Actiunea a debutat ieri cu plantarea de pomi pe un santier de impaduriri de pe raza Ocolului Silvic Filiasi.
„In urmatoarele saptamani, vor fi derulate actiuni de plantare a arborilor, organizate de diverse societati comerciale, cu participarea personalului silvic“, a precizat Eugen Gioanca, directorul DS Craiova, care a explicat ca in cadrul programului sunt incluse si actiuni de impadurire cu pensionari silvici („La plantat puieti cu arborii batrani“), cu ONG Aer si institutii scolare. Pe parcursul acestei perioade va fi derulata o campanie de informare in institutiile de invatamant, cu tema „Binefacerile naturii“.
Vor fi saditi aproximativ sapte milioane de puieti
Potrivit informatiilor primite de la reprezentantii DS Craiova, pana la sfarsitul anului, in Dolj va fi plantata cu copaci o suprafata de aproximativ 2.200 de hectare, cu 46% mai mare decat anul trecut.
Totusi, numarul de puieti saditi anul trecut l-a depasit considerabil pe cel de anul acesta.
„In 2008, am plantat peste 8,5 milioane de puieti. Anul acesta, numarul lor se va ridica doar la 6,5-7 milioane“, a explicat Gioanca. Acest lucru este cauzat de faptul ca anul acesta vor fi saditi mai mult plopi americani, un soi care necesita sa fie plantati la o distanta mai mare unii de altii. In afara de plopul american, anul acesta, in Dolj, vor mai fi plantati salcami si stejari.
Potrivit legislatiei in vigoare, incepand de anul acesta, vor fi folositi la plantat doar puieti produsi de DS. „Un singur copac produce intr-o ora aproximativ trei kilograme de oxigen, consumand patru kilograme de CO2“, a spus Alchiu Caraghiaur.