Gardianul: Chinezii au obtinut legume gigantice, dupa ce au trimis in spatiu semintele acestora

Chinezii au reusit sa obtina niste legume uriase din seminte pe care le-au trimis in spatiu si care au stat pe orbita Pamantului doua saptamani, informeaza dailymail.co.uk.Plantele au fost obtinute dintr-un set de 2.000 de seminte lansate pe orbita in 2006. Dupa ce au fost recuperate din spatiu, semintele au fost cultivate in sere, unde au produs specimene de legume monstru.

Specialistii chinezi sunt de parere ca semintele de fructe si legume trimise in spatiu pot fi raspunsul la criza mondiala de alimente. Cercetatorii de la Academia de stiinte agronomice din Guangdong au reusit sa obtina rosii cu o greutate de 9,5 kilograme, dovleci de 95 de kilograme, castraveti cu o lungime de 60 de centimetri, ardei chilli cu o lungime de 22 de centimetri, vinete cu o greutate de 6 kilograme si pepeni verzi enormi.

Legumele pot hrani mai multe persoane decat variantele lor originale si contin mai multi nutrienti, spun specialistii. China se ocupa cu experimentele asupra plantelor trimise in spatiu din anii ’80. Anterior, specialistii au obtinut, in conditii de microgravitate, plante de orez si grau mai inalte, rosii si ardei mai mari cu 10 – 20% decat legumele normale. China este disperata sa gaseasca metode mai bune de a hrani cei 1,3 miliarde de locuitori ai sai, in timp ce terenurile cultivabile sunt inhatate de fabrici. Autoritatile chineze spun ca legumele obtinute din seminte de la „plantele spatiale” au fost deja vandute in Japonia, Thailanda si Singapore.

Companii din Europa s-au aratat, de asemenea, interesate. Cercetatorii care au obtinut legumele uriase au declarat ca inca nu au aflat de ce semintele au produs legume atat de mari. O posibila explicatie ar fi radiatiile cosmice care au bombardat racheta ce le transporta in timpul petrecut pe orbita sau conditiile de microgravitate. „Nu credem ca acest lucru reprezinta o amenintare pentru oameni, pentru ca nu li s-au mutat genele, ci doar secventele acestora”, au adaugat specialistii. Cercetatorii din Vest se arata sceptici. Specialistii de la NASA spun ca beneficiile obtinute de pe urma legumelor nu acopera costul trimiterii in spatiu a semintelor.

Pentru mai multe informatii viziteaza Gardianul

spot_img

Ultimele știri