Începând de astăzi, pe nota de plată a unui produs ambalat într-un recipient reciclabil din sticlă va fi inclusă și o garanție de 50 de bani, care va putea fi recuperată la returnarea ambalajului. Din 2022, garanția pentru ambalaje va trebui achitată de comercianți și pentru ambalajele nereutilizabile (sticlă, plastic sau metal) cu volume cuprinse între 0,1-3 litri.
O ordonanță de urgență din vara anului trecut prevedea reintroducerea unei măsuri bine-cunoscute pe vremea lui Nicolae Ceaușescu: garanția la sticlă. De altfel, mai multe state din toată lumea au adoptat-o și au avut rezultate bune în creșterea rate de colectare.
Astfel, Ministerul Mediului a modificat legea 211/2011 pentru ca, începând cu 31 martie 2019 să fie instituită o garanție de 0,5 lei/ambalaj pentru ambalajele primare reutilizabile utilizate pentru produse destinate consumului populației. Apoi, în schimbul unui bon valoric pentru retur sau a unei măsuri asemănătoare, clientul își va putea recupera garanția la returnarea ambalajului.
În plus, operatorii economici care introduc pe piața națională produse ambalate în ambalaje reutilizabile sunt obligați să marcheze pe eticheta produsului destinat consumatorilor sintagma „ambalaj reutilizabil”. Mai mult, aceștia trebuie să organizeze preluarea ambalajelor reutilizabile astfel încât să realizeze, începând cu anul 2019, un procentaj de returnare de minim 90%.
Pe de altă parte, firmele care comercializează cu amănuntul produse ambalate în ambalaje primare reutilizabile sunt obligate să informeze consumatorii asupra valorii garanției bănești şi asupra sistemului de preluare a ambalajelor respective, să primească la schimb ambalajele reutilizabile ale produselor comercializate care sunt într-o stare corespunzătoare pentru a fi reutilizate și să returneze, la solicitarea consumatorului, în baza bonului fiscal, valoarea garanției bănești.
Ordonanța mai prevede ca operatorii economici care introduc pe piața națională, bere, mix-uri de bere, mix-uri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale și ape de băut de orice fel, ambalate în ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse intre între 0,1l și 3l inclusiv, sunt obligați, începând cu data de 31 martie 2022, să aplice sistemul garanție – returnare.
Proiectul de ordonanță poate fi citit aici.
Germania a introdus o schemă de returnare a garanției la sticle în 2003, iar în 2017, 98,5% dintre sticlele puse pe piață erau recuperate. Doi ani mai târziu, Estonia introducea sistemul de returnare a garanției pentru doze, PET-uri și sticle de unică folosință. Până în 2017 a reciclat 3.2 miliarde de astfel de ambalaje, iar în 2016 a atins ținte de reciclare de 75% – pentru doze și de 87% – pentru PET-uri și sticle. În schimbul ambalajului, estonienii nu primeau direct bani, ci un discount la următoarea achiziție.
În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România are de îndeplinit, până în 2020, conform directivelor europene, următoarele obiective: minimum 50% rată de reutilizare şi reciclare din masa totală a cantităţilor de deşeuri (hârtie, metal, plastic şi sticlă), minimum 70% nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare şi alte operaţiuni de valorificare materială de minimum 70% din masa cantităţilor de deşeuri nepericuloase provenite din activităţi de construcţie şi demolări, 60% valorificare a deşeurilor de ambalaje din total ambalaje introduse pe piaţa naţională.
În plus, anual, va fi nevoie să se atingă o cantitate colectată de deşeuri electronice de 4 kg/locuitor şi să se colecteze separat bio-deşeurile în vederea compostării şi fermentării acestora.