Gandul: Uniunea Europeana va finanta structurile institutionale ale regiunii Marii Negre

La reuniunea de la Debretin au venit peste 150 de europarlamentari si functionari europeni. UE va sprijini si financiar structurile institutionale ale regiunii Marii Negre, s-a aratat intr-un comunicat, dupa incheierea reuniunii Comisiei de Politica Externa a Comitetului Regiunilor, care s-a desfasurat la Debretin (Ungaria), informeaza MTI.

Aproximativ 150 de functionari europeni, europarlamentari, lideri regionali si locali, implicati in programul „Marea Neagra ” au facut o trecere in revista a posibilitatilor de dezvoltare a regiunii. Uniunea Europeana se ocupa in mod prioritar de trei regiuni geografice -nordica, mediteraneana si cea de la Marea Neagra.

Participantii au apreciat drept un succes faptul ca au reusit sa-i convinga si pe partenerii rusi sa colaboreze in acest context (mai putin in ceea ce priveste Forumul Marii Negre). Din cauza traditiilor de centralizare de odinioara, pana de curand a fost dificila initierea unui dialog, dar acum exista relatii permanente cu conducatori regionali si locali din zona.

La reuniune, participantii au subliniat ca statele riverane Marii Negre au de-acum forme institutionalizate bine definite (OCEMN si nu numai). Uniunea Europeana nu intentioneaza sa creeze noi structuri, ci sa le sustina material pe cele existente. Iar noua politica de vecinatate a UE este menita sa sprijine aceasta colaborare institutionalizata. si in regiunea Marii Negre.

Pentru mai multe informatii vizitati Gandul

spot_img

Ultimele știri