Gandul: O rezervatie de zimbri va fi deschisa in localitatea brasoveana Vama Buzaului

O rezervatie de zimbri, unde vor exista pentru inceput sapte exemplare aduse din Germania, va fi deschisa, in 15 august, in comuna brasoveana Vama Buzaului, investitia fiind realizata de Consiliul Judetean Brasov pentru a atrage numarul de turisti care viziteaza anual zona.

Proiectul, coordonat de administratia judeteana prin Agentia de Dezvoltare Durabila a Judetului Brasov (ADDJBv), este realizat in parteneriat cu primaria comunei Vama Buzaului si primaria din Prejmer si consta in realizarea unui parc natural care va fi populat cu zimbri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit directorului Directiei Coordonare-Integrare din cadrul CJ Brasov, Mihai Pascu, zimbrii vor fi adusi din Germania, de la Stangerode, de la un crescator privat.

"Avem o oferta speciala si vom achizitiona, pentru inceput, sapte exemplare la pretul a cinci", a spus Mihai Pascu.

Cele sapte exemplare costa 14.000 de euro, iar reprezentantul Consiliului Judetean spune ca acesta este cel mai bun pret posibil, in conditiile in care Romsilva, de exemplu, a cerut 8.300 de euro pentru un singur exemplar,

Cinci zimbri vor fi luati direct de la crescator, iar ceilalti doi, care ii apartin tot acestuia, vor fi preluati de la Gradina Zoologica din Berlin si vor ajunge la Brasov la inceputul lunii august, cu ajutorul unor vehicule specializate in transportul elefantilor.

Odata ajunsi la destinatie, Directia Sanitar-Veterinara si de Sanatate a Alimentelor Brasov se va ocupa de documentatia necesara si va monitoriza zimbrii in perioada obligatorie de carantina, care va dura doua saptamani dupa aducerea in tara.

Animalele vor fi duse in rezervatia din Vama Buzaului, care va avea in total 94 de hectare, suprafata care in prezent este deja imprejmuita. Din totalul de 94 de hectare, 14 hectare de pasune apartin comunei Vama Buzaului, iar 80 de hectare de padure sunt proprietatea comunei Prejmer.

Inaugurarea oficiala a rezervatiei de zimbri de la Vama Buzaului este programata pentru 15 august.

spot_img

Ultimele știri