La sfarsitul anilor ’80, in satele bogate din Ardeal, tot la doua-trei case gaseai un bivol, iar in CAP-uri erau crescuti intensiv pentru laptele dulce si gros ca smantana. Din cei 210.000 bivoli, azi au ramas doar 40.000, dintre care 1000-2000 iau anual calea Italiei, unde sunt transformati in salam de lux sau ajung in fermele producatorilor de mozarella. Autoritatile au lasat de izbeliste inclusiv Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cresterea Bubalinelor Sercaia, care candva avea 900 de bivoli. A mai ramas cu 280, dupa ce a fost fortata sa-si vanda din animale ca sa poata plati utilitatile si salariile angajatilor.
Consulul Marii Britanii a pariat pe bivolii din Romania
Exceptand micii crescatori, singura ferma privata de bivoli din Romania, despre existenta careia Ministerul Agriculturii nici macar n-are habar, a fost infiintata in urma cu patru ani in satul Meschendorf de consulul onorific al Marii Britanii la Brasov. Dupa ce timp de 8 ani a fost profesor de economie agrara la Universitatea din Londra si a coordonat proiecte ale Bancii Mondiale de revigorare a agriculturii pe valea Iordanului, in 1997 Stuart Meikle a intuit potentialul agrar al Romaniei si s-a relocat in Transilvania, la Rupea (Brasov).
„Romania ar trebui sa fie puterea agricola numarul trei in Europa dupa Franta si Polonia, iar agricultura sa reprezinte 30% din economie, nu 6-7% cum e acum”, spune profesorul Meikle. A pariat pe bivoli, investind peste 4 milioane de euro intr-o ferma cu mulgere automata care deocamdata numara 560 capete si intr-o fabricuta de branzeturi premium, care poate procesa laptele colectat de la 3.000 de bivolite. Aici va produce „mozzarela transilvana” pentru export, convins ca produsul se va impune pe piata rapid: „Italienii au dat lovitura cu mozzarela prin proiecte de marketing finantate de guvernantii lor, constienti ca promovarea traditiei locale e singura sansa a redresarii economice a mediului rural. Dar istoria bivolului e mai puternica aici decat a fost in Italia.
Daca ne intoarcem cu 50 de ani in urma, numarul bivolilor in Italia era de numai 20.000. Cunosc batrani care imi spun ca intre razboaie, in Ardeal, bivolii au fost cu sutele de mii, dar ca nu apar in statistici din cauza ca in multe locuri nu s-au inregistrat bivolii si vacile separat, ci le-au inregistrat „bovine”. Chiar si acum, in Romania sunt de doua ori mai multi bivoli ramasi decat cei cu care au inceput italienii afacerea mozzarela. De aceea, in zece ani speram ca satele sasesti din Transilvania sa ajunga la fel de celebre in Europa ca zona rurala din jurul Neapolelui, nu pentru muntii de gunoaie, dioxina sau mafia, ci in ce priveste calitatea branzei mozzarela”.
Labradorul de 600 kilograme
Ca sa-si populeze ferma din Meschendorf, fostul profesor de economie agrara de la Universitatea din Londra si-a pus cizmele in picioare si, luand la rand salba de sate sasesti din Tara Fagarasului, Cluj, Mures si Salaj, a batut din poarta in poarta oferindu-se sa le cumpere bivolitele taranilor. Prin aceasta metoda, in patru ani a reusit sa cumpere 300 de animale cu un pret mediu de 500-600 euro/bucata. In cost e inclusa si palinca aferenta fiecarui aldamas: „La cumpararea fiecarei bivolite, obligatoriu se servesc si doua palinci. Si daca ai o seara aglomerata in care vezi 8-10 animale si cumperi sase, faci supradoza de palinca. Acum m-am invatat cu obiceiul si imi iau sofer ca sa evit surprizele”. Ospitalitatea aredeleneasca nu-l face pe Stuart Meikle sa fie mai putin exigent in selectia bivolitelor: „Intotdeauna ma duc in sat la opt seara, cand animalul s-a intors acasa, sa-i vad calitatea in termeni de temperament, pentru ca, sa fim sinceri, vrei un animal cuminte.
Daca ai un labrador de 600 kile care topaie tot timpul nu vrei sa-i fii in preajma”. Scotianul a observat ca de la an la an bivolii devin tot mai putin populari in Ardeal: „Ultima bivolita din Viscri, sat care a avut sute de bivoli candva, am cumparat-o eu si am adus-o in turma aici anul acesta. Nu vad nimic sa stopeze acest declin, pentru ca majoritatea oamenilor care au bivolite sunt batrani de 70-80 ani cu o slabiciune pentru laptele de bivol. Acesti oameni isi alinta bivolitele ca pe niste animale de companie si le considera parte integranta a familiei deoarece le amintesc de vremurile bune ale tineretii lor. Insa de indata ce batranul proprietar se imbolnaveste sau moare, primim telefon de la urmasi, care ne spun ca bivolita nu mai are o casa si ne cheama sa mergem s-o ridicam”. Din pacate, cei mai multi bivoli incap pe mainile afaceristilor italieni, care-i duc in peninsula: „Le convine sa-i ia din Romania cu 20 de milioane, pentru ca in Italia, dupa cate stiu eu, un exemplar ajunge si la 6-7000 euro”.
O parte din exemplare sunt folosite ca sa aduca o infuzie de gene proaspete in populatiile de bivoli italieni, bantuite de boli degenerative ca urmare a ameliorarii excesive ce a dus la consangvinizare, iar altele ajung salam: „Nu prea-mi vine sa cred ca italienii vin in Romania si cumpara la intamplare din sate animale despre a caror istorie nu stiu nimic ca sa le introduca in sistemul lor de productie a laptelui. Impresia mea e ca ei isi protejeaza cirezile de bivoli, introducandu-i pe ai nostri in sistemul de productie a carnii, unde sfarsesc ca salamuri de lux, in timp ce in Transilvania numarul bivolilor scade atat de rapid, incat pierderea oricarui animal bun inseamna inca un cui batut la cosciug”.
IQ de trei ori mai mare decat al vacii
Bivolii sunt mai primitivi decat vacile pentru ca nu au fost ameliorati intensiv, in schimb sunt temperamentali si au instinctele mult mai puternice: „In timp ce un grup de bivoli maturi ar avea curajul sa infrunte un urs, o vaca si-ar spune resemnata: „Sunt moarta””. Spre deosebire de vaci, se catara pe dealuri abrupte si sunt buni inotatori: „Isi trag cele 600 kile afara din noroiul lichid. Noi, daca am intra in mlastina, n-am reusi sa iesim decat daca ne-ar trage cineva cu tractorul. Noroiul ii protejeaza de soare, pentru ca desi la origine sunt animale indiene, fac insolatie rapid. Nostim e ca bivolii, desi se balacesc prin noroi, sunt foarte curati spre deosebire de vaci, la care veti vedea deseori excremente uscate in zona cozii”. Iar daca privim bivolii ca si grup social, e o ierarhie foarte stricta intre ei: „Angajatii imi spun ca merg la muls mereu in aceeasi ordine. De-aia daca IQ-ul vacii e undeva la 50 pe o scara de la 1 la 100, IQ-ul bivolului l-as pune pe la 150”. Nu-s doar destepti, ci si frumosi: „Ca sa dezvolte rezistenta la frig, bivolii nostri innopteaza afara pana tarziu in toamna. Atunci le creste o superba haina de blana, neagra sau de un cenusiu inchis”.
